Secret Service, prima reacție după tentativa de asasinat asupra lui Trump! Serviciul Secret, care răspunde în SUA de protecţia asigurată înaltelor personalităţi politice, a dezminţit că ar fi refuzat să aloce mijloace suplimentare pentru a asigura securitatea lui Donald Trump înainte de mitingul de sâmbătă din Pennsylvania, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Secret Service, prima reacție după tentativa de asasinat asupra lui Trump
„Circulă o afirmaţie falsă potrivit căreia un membru al echipei fostului preşedinte a cerut mijloace suplimentare de securitate şi au fost refuzate. Este absolut fals. În realitate, am suplimentat mijloacele de protecţie (…) în cadrul ritmului accelerat al deplasărilor de campanie”, a asigurat duminică într-un mesaj pe reţeaua X purtătorul de cuvânt al Secret Service Anthony Guglielmi.
La rândul său, preşedintele Comitetului naţional republican, Michael Whatley, a afirmat duminică pe Fox News că autorităţile colaborează pentru a asigura securitatea la convenţia Partidului Republican care are loc săptămâna care urmează în statul Milwaukee.
„Ne simţim foarte confortabil pentru că lucrăm cu Serviciul Secret, lucrăm cu 40 de agenţii diferite de impunere a legii, în privinţa securităţii la convenţie”, a declarat Whatley, potrivit Reuters.
Autorul tirului care l-a rănit pe Trump la urechea dreaptă, a rănit doi participanţi la miting şi a omorât un al treilea deschizând focul de pe un acoperiş situat la circa 140 metri distanţă, înainte de a fi ucis de agenţi ai Serviciului Secret, a fost identificat ca Thomas Matthew Crooks, de 20 de ani.
Tânârul era înregistrat ca republican, dar făcuse şi o donaţie de 15 dolari către Partidul Democrat, la vârsta de 17 ani.
Momentul în care Donald Trump a fost împușcat
Donald Trump își ținea discursul în momentul în care s-a atras asupra lui. Donald Trump, fostul președintele al SUA.
„Apoi, cel mai slab președinte din istoria țării noastre a venit la putere. Și uitați ce s-a întâmplat cu țara noastră. Probabil 20 de milioane de oameni. Știți, tabelul este un pic cam vechi, tabelul are deja câteva luni. Dacă vreți să vedeți ceva cu adevărat trist, uitați-vă la ce s-a întâmplat…”
Donald Trump vorbea despre imigranți, când s-au auzit focuri de armă. Fostul președinte american a pus mâna la ureche, a realizat că a fost lovit și s-a lăsat în jos.
Agenții de la Secret Service l-au înconjurat imediat. După câteva secunde, a venit anunțul: „Atacatorul e mort! Atacatorul e mort!”
Trump, cu dâre de sânge pe față de la urechea lovită de glonț, a ridicat pumnul în aer ca să arate publicului că este bine, în timp ce era dus către mașină. Participanții de la miting au răspuns cu urale și aplauze.
Fostul președinte le-a mulțumit forțelor de ordine pentru intervenție
Individul care a tras în Donald Trump era pe acoperișul unei clădiri aflate la nici 200 de metri de scena pe care era fostul președinte. Foarte mulți oameni au fost lângă locul de unde a tras agresorul.
Donald Trump a fost dus la un spital din apropiere, dar este în afara oricărui pericol. Pe Truth Social, fostul președinte le-a mulțumit forțelor de ordine și a explicat ce a simțit în acele momente.
A scris că a auzit șuierături și că a simțit cum glonțul i-a tăiat urechea. Când a văzut sângele, a realizat ce s-a întâmplat, a notat fostul președinte care vrea să revină la Casa Albă.
„Ostilitatea politică și retorica plină de ură au crescut”
Publicația americană Wall Street Journal a dedicat duminică un editorial tentativei de asasinat asupra lui Donald Trump, analizând posibilele efecte politice. Potrivit analizei făcute de WSJ, Donald Trump și republicanii săi au două opțiuni: fie dau vina pe democrații lui Biden și dau startul unei campanii electorale pline de ură, fie resping această cale ușoară și încearcă o campanie politică unificatoare.
„Tentativa de asasinat împotriva lui Donald Trump de sâmbătă seara este un moment oribil pentru America, care ar fi putut fi mult mai rău. Dar nu putem spune că este o surpriză totală. Ostilitatea politică și retorica plină de ură au crescut la un nivel de decibeli care, mult prea des în trecutul american, a condus la violență și la tentative de crimă. Unii dintre noi încă își amintesc prea bine de 1968.
Este de-a dreptul miraculos că dl Trump a evitat moartea la limită. Fostul președinte nu se poate abține să nu creadă că Providența a jucat un rol în salvarea sa, așa cum se spune că ar fi crezut Ronald Reagan după ce a fost împușcat și a supraviețuit în 1981. Țara a fost, de asemenea, scutită de ceea ce ar fi putut fi un ciclu furios de răzbunare”, au precizat jurnaliștii americani, potrivit G4Media.
În plus, susțin jurnaliștii americani, tentativa de asasinare a lui Donald Trump ar putea fi un moment care să catalizeze mai multă ură și un ciclu și mai rău de violență sau ar putea fi un moment izbăvitor.
„Un moment care să ducă la introspecție și la o dezbatere politică aprigă, dar care să nu se transforme în Armaghedon. Țara a fost scutită de ce a fost mai rău sâmbătă și aceasta este o șansă de a ieși dintr-o spirală a morții partizane. Aceasta este conducerea pe care americanii vor neapărat să o vadă”, au conchis jurnaliștii americani.
CITIȚI ȘI:
Imaginea care face inconjurul lumii: Donald Trump însângerat, cu pumnul încleștat spre mulțime