Sebastian Burduja – lider PNL și ministru al Energiei – a declarat luni, întrebat dacă l-ar vota pe medicul Cătălin Cîrstoiu, la Primăria Capitalei, că va susţine cu siguranţă candidatul desemnat şi asumat de PNL, pentru că asta înseamnă să fii un om de echipă. Liderul PNL nu se află într-o postură deloc plăcută, până mai ieri numele său fiind vehiculat printre potențialii candidați la Primăria Capitalei.
Sebastian Burduja, aflat într-o postură ingrată
El a subliniat că l-a întâlnit pe medicul Cătălin Cîrstoiu la camera de gardă, când a avut o dublă fractură de claviculă, după un meci de fotbal, în urmă cu un an sau doi, şi că este uin om de bun simţ.
“Asta înseamnă să fii un om de echipă din perspectiva mea”
Sebastian Burduja a declarat în emisiunea România Politică, de la Prima News, despre susţinerea pentru medicul Cătălin Cârstoiu la Primăria Capitalei din partea coaliţiei PSD-PNL, care ar fi ajuns la un acord în coaliţie, că discuţia trebuie să fie despre Bucureşti.
Întrebat dacă îl va vota pe medicul Cătălin Cârstoiu, Sebastian Burduja a spus: ”Dacă asta va fi decizia finală a PNL, cu siguranţă voi susţine candidatul desemnat şi asumat de PNL, asta înseamnă să fii un om de echipă din perspectiva mea.”
Despre întârzierea deciziei în coaliţie, liderul PNL Bucureşti a precizat că ”vorbim de o poziţie extrem de importantă şi o campanie în care nu mai e foarte mult timp, în care discuţia trebuie mutată de pe sondaje şi nume pe nerealizările primarului Nicuşor Dan.”
”Vorbim de două mari partide, fiecare cu electoratul propriu”
Despre o candidatură a sa la Primăria Sectorului 1, Burduja a spus că ”nu s-a pus această problemă”.
”Eu am venit cu o viziune pentru Bucureşti, de la termoficare până la trafic şi celelalte subiecte importante pentru Capitală. Cele două partide vor discuta şi vor lua cea mai bună decizie pentru că primarul general va trebui să facă echipă şi cu primarii de sectoare”, a mai afirmat el.
”Dorinţa mea pentru Sectorul 1 cu siguranţă este să plece doamna Clotilde Armand acasă, cât mai repede, pentru că a făcut praf sectorul 1 şi la- umplut de şobolani”, a mai declarat Burduja.
”Partidele vor lua cea mai bună decizie, eu sunt preşedinte pe Bucureşti şi nu am vânat nicio funcţie”
Sebastian Burduja a mai spus că nu a avut nicio discuţie cu liderii partidului despre renunţarea la candidatura la Capitală.
Întrebat dacă ia în calcul o plecare din partid, Burduja a spus: ”Niciodată. Este exclus şi întotdeauna voi respecta decizile colegilor mei, asta înseamnă să fii un om de echipă şi nu cred că poţi să faci politică pentru cetăţeni luându-ţi jucăriile şi plecând. Politica nu este despre politicieni, este despre cetăţeni şi ce putem face noi pentru ei.”
Preşedintele PNL Bucureşti a mai spus că important este din punctul lui de vedere să se genereze această schimbare la Capitală şi Nicuşor Dan să nu continue la Primăria Capitalei.
CITIȚI ȘI: