Se schimbă ora. România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 29 martie, spre duminică, 30 martie, iar specialiștii au explicat cum ne influențează această schimbare viața de zi cu zi și ce trebuie să știm pentru a ne adapta mai ușor la noul program.
România trece în această noapte la ora de vară
În noaptea aceasta România va trece la ora de vară. Astfel, ceasurile se vor da cu o oră înainte, ceea ce înseamnă că ora 3.00 va deveni ora 4.00, iar noi vom dormi mai puțin.
O analiză semnată de Radu Puiu, analist financiar XTB România, arată că apar dezechilibre în productivitatea muncii, pe piețele financiare și în consumul de energie.
”Tranziția la o altă oră este o tradiție istorică și a fost introdusă pentru prima dată în urmă cu aproximativ 100 de ani, în timpul Primului Război Mondial. Principalul motiv la acea vreme era că se economisea energie (electricitate, cărbune, combustibil pentru lămpi etc.) deoarece oamenii se puteau folosi de lumina naturală la serviciu, fără a consuma resurse suplimentare. Totuși, societatea s-a schimbat în ultimii 50 de ani, prin urmare se pune întrebarea dacă acest concept mai are sens astăzi. Pe scurt, răspunsul este nu, fiind la mijloc mai multe motive. Primul dintre acestea este impactul asupra consumului de energie. În case și în fabrici se foloseau becurile clasice acum mulți ani, care consumau relativ multă energie. În prezent, însă, sunt folosite alternative mai eficiente, astfel încât lumina nu mai este un factor diferențiator.”, a declarat Radu Puiu, potrivit Agerpres.
Efectele schimbării orei
Scopul principal al trecerii la ora de vară poate avea consecințe asupra ritmului circadian al organismului. Ritmul nostru intern (numit și ceas biologic) este reglat de secreția de melatonină și de alți hormoni, în funcție de ciclul natural de lumină-întuneric. Când schimbăm ora cu 60 de minute, chiar dacă pare puțin, corpul nostru poate avea nevoie de câteva zile pentru a se adapta.
Medicii mai arată că pot apărea tulburări de somn, oboseală boseală accentuată, stres și iritabilitate, precum și creșterea riscului de accidente.
Există studii care arată că în primele zile după trecerea la ora de vară, rata accidentelor de circulație și a accidentelor de muncă poate crește, pe fondul oboselii și lipsei de atenție.
Trecerea de la ora de iarnă la ora de vară vine și cu câteva aspecte pozitive. De exemplu, serile mai lungi, cu mai multă lumină, determină oamenii să petreacă mai mult timp în aer liber, făcând sport sau la terase în baruri sau alte spații turistice. Acest lucru este pozitiv pentru economie, deoarece oamenii cheltuiesc mai mulți bani. În același timp, sportul va putea, în cele din urmă, crește și productivitatea societății.
Americanii au efectuat mai multe studii pe această temă, care au confirmat această afirmație. În mod similar, datele arată că mai multă lumină duce la o rată mai scăzută de criminalitate. Totuși, și în acest caz, statisticile variază. În același timp, unele studii arată că schimbarea orei reduce productivitatea la locul de muncă în primele zile.