Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat, miercuri, 17 ianuarie, că va lansa programul „Rabla pentru sobe”. Bugetul propus pentru acest program este în valoare de 500 de milioane de lei, iar finanţarea se acordă pentru dispozitivele cu randament de minimum 80% şi emisii mici de poluanţi.
Programul „Rabla pentru sobe” este inițiativa Asociația Forestierilor din România (ASFOR) În prezent, în România, peste 3 milioane de gospodării din țară se încălzesc la sobe cu lemne, iar Comisia Europeană a recomandat României să reducă ajutorul pentru încălzire.
Pentru început, programul se adresează pentru început comunelor din cele 28 de judeţe ale ţării, din zona montană, aşa cum este definită de legislaţia în vigoare, respectiv de Legea muntelui, a subliniat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Câți bani se pot obține prin programul „Rabla pentru sobe” și care sunt condițiile
„Acolo ştim că iernile sunt mai lungi şi mai grele. Ne adresăm comunelor, dar probabil şi altor tipuri de unităţi administrativ-teritoriale, cum ar fi satele aparţinătoare ale oraşelor şi ale municipiilor. Vom pune la dispoziţie, din bugetul AFM, pentru început, 500 de milioane de lei pentru aceste dispozitive de încălzire. Propunerea pe care o fac, astăzi, este aceea de a finanţa 70% din costurile unei astfel de sobe, dar nu mai mult de 10.000 lei de persoană”, a declarat Fechet, într-o conferințăde presă.
Condiţiile pe care cetăţenii trebuie să le îndeplinească pentru a fi eligibili în acest program sunt: să aibă domiciliu în locuinţa pentru care este solicitată finanţarea, să fie proprietarul respectivei locuinţe şi să nu aibă datorii la stat.
Un studiu realizat de mai multe organizații europene arată că o sobă pe lemne veche generează 1.329 de grame de emisii de particule/GJ (Giga Joule). În timp paralel o sobă modernă produce 375 de grame de emisii de particule/GJ.
Conform Ministerului Mediului, sobele vor avea o putere nominală pe care o alege beneficiarul, „dar trebuie să fie de minimum opt kilowaţi şi de maximum 35 de kilowaţi.