Se înființează Centrul de Securitate Cibernetică în Energie din România. Decizia de înființare ajunge pe masa Guvernului, la numai câteva zile după ce una dintre cele mai mari companii din energie, de la noi, a fost ținta unui atac oprit la timp.
Proiectul pentru înființarea Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică în Energie va fi discutat în regim de urgență. Un atac de amploare a avut loc asupra grupului Electrica chiar la începutul acestei săptămâni.
În acest centru vor lucra 34 de specialiști. Vor munci pe echipe, în ture, ca să asigure o supraveghere permanentă a sectorului energetic, potrivit unui post de televiziune.
Din aceste echipe vor face parte specialiști în investigații IT, analiști și arhitecți de securitate cibernetică, dar și auditori. Fără această echipă de răspuns la incidente de securitate informatică, sectorul energetic național este vulnerabil în fața atacurilor care vor viza noile tehnologii, spun oficialii.
Securitate Cibernetică necesară pentru mii de atacuri
„Vom preveni genul de atacuri care au fost și acum două zile asupra companiei Electrica și vom combate atacurile, pentru că nu vom putea spune că nu vor mai fi, ci dimpotrivă, chiar se vor multiplica în următorii ani, iar acest centru va ști cum să le combată, astfel încât să nu afecteze puternic infrastructurile companiilor din energie.
Vorbind de mii de atacuri cibernetice pe sector în fiecare zi, mă refer atât la atacuri minuscule, ușoare, de tip DDOS, phishing, cât și la atacuri complexe, de tip APT, care presupun activități de intelligence, supraveghere pentru furturi de date, compromiterea unor interese de stat, blocaj în momente critice ale sistemului energetic național”, a spus Andrei Nicolae Popa, consilier Ministerul Energiei pentru Pro TV.
Măsurile sunt luate pe măsură ce România dezvoltă mai multe proiecte energetice care vor fi puternic digitalizate și automatizate. Printre altele, este vorba despre hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești, exploatarea de gaze din Marea Neagră, minireactoarele nucleare de la Doicești, noile reactoare de la Cernavodă, dar și de cablul de curent continuu de înaltă tensiune care va traversa țara.