Opera mai puțin „bombastică” a lui Michelangelo Buonarroti este expusă publicului pentru prima dată în „camera secretă” a artistului din Florența, notează CNN. Spațiul mic se află sub Capelele Medici din Florența, unde Michelangelo a sculptat morminte complicate pentru membrii familiei Medici, în spatele bisericii San Lorenzo din Sagrestia Nuova sau Noua Sacristrie, după cum mai adaugă CNN.
Pentru prima oară de la descoperirea ei din 1975, camera secretă a lui Michelangelo va fi deschisă în curând vizitatorilor. Pe larg, camera se află în Muzeul Capelele Medici din orașul Florența, unde se crede că Michelangelo s-ar fi ascuns în 1530 de familia Medici.
Schițele găsite pe pereții încăperii au fost atribuite lui Michelangelo, a declarat marți Paola D’Agostino, directoarea Muzeului Național Bargello. Capelele Medicii fac parte din grupul de muzee Bargello, aflat în proprietatea statului.
„Doar patru vizitatori vor putea intra simultan în camera secretă a lui Michelangelo începând cu 15 noiembrie”, a transmis directoarea muzeului.
În cursul unei revolte care a dus familia Medici în exil, Michelangelo și-a trădat foștii patroni și s-a aliat cu adversarii lor. Când impunătoarea familie Medici a revenit la putere, artistul s-a temut pentru viață să și s-ar fi ascuns în această camera preț de două luni, plănuind noi lucrări cu ajutorul schițelor sale de pe perete.
Camera a fost descoperită întâmplător în 1975, când muzeul caută să creeze o nouă ieșire pentru vizitatori.