back to top
spot_img

Se caută constructor pentru magistrala de metrou M4

Documentația este în fază de avizare de către ANAP, iar termenul de depunere al ofertelor este de 60 de zile după ce aceasta este validată

Primăria Sectorului 4 a postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) documentaţia de atribuire referitoare la licitaţia publică în vederea desemnării constructorului magistralei de metrou M4 Gara de Nord – Gara Progresul.

Așa cum ați aflat deja din materialele noastre, proiectul noii magistrale a fost demarat în februarie de Primăria Sectorului 4, în calitate de lider de lider de asociere, alături de Ministerul Transporturilor, Metrorex, Consiliul Judeţean Ilfov şi Primăria Sectorului 5. Tot în acel moment a fost depusă și cererea de finanţare de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili.

Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 stații, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între stația Gara de Nord 2 și stația Gara Progresul, și care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 și 5, precum și al comunei Jilava din județul Ilfov. Cele 14 stații ale noului traseu sunt: Gara de Nord 2 – Știrbei Vodă – Bogdan Petriceicu Hașdeu – Uranus – George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revoluției 2 – George Bacovia – Toporași – Nicolae Cajal – Luică – Giurgiului – Gara Progresul.

Care sunt etapele următoare pentru magistrala de metrou M4 Gara de Nord – Gara Progresul

Într-o conferință de presă susținută astăzi, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță a anunțat demararea procedurilor de licitație și a detaliat etapele următoare.

În următoarele maximum 15 zile, documentația va fi verificată de către reprezentanții Agenției Naționale de Achiziții Publice (ANAP), urmând ca la finalul acestei perioade, în cazul în care nu vor fi necesare clarificări sau completări, anunțul de participare să devină public pentru toți operatorii economici interesați.

Din acel moment, aceștia vor avea la dispoziție un termen de 60 de zile în care să depună ofertele, urmând ca, după atribuirea și semnarea contractului de executare a lucrărilor de proiectare și de execuție, câștigătorul/câștigătorii licitației să aibă la dispoziție un termen total de 60 de luni pentru construcția efectivă.

Din acest interval, primele 10 luni sunt destinate primei faze de proiectare, astfel încât construcția efectivă să poată fi demarată cât mai rapid posibil. Ulterior, vor fi realizate, în paralel, pe tronsoane clar definite, atât procedurile de proiectare, cât și cele de construire.

Pentru realizarea acestui obiectiv de importanță strategică pentru Capitală, Sectorul 4 a depus deja cererea de finanțare în valoare totală de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, ce vor fi accesați prin ”Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027. Această investiție este, probabil, cea mai mare investiție din București din ultimii ani, gradul de finanțare fiind de sută la sută.

 

author avatar
Răzvan Codorean

Lasă un răspuns

Alte stiri

Te-ar putea interesa și...