Premierul polonez Donald Tusk a anunțat că prima secţiune a sistemului denumit “Scutul estic” implementat de-a lungul graniţelor Poloniei cu Rusia şi Belarus este acum gata.
“Prima secţiune a ‘Scutului estic’ de la graniţa cu Rusia este acum gata”, a precizat Tusk într-un mesaj pe reţeaua de socializare X.
Tusk a subliniat că, cu cât graniţa poloneză este mai bine securizată, cu atât va fi mai dificil pentru cei cu “intenţii rele” să ajungă în ţara central-europeană, potrivit agenţiei de presă poloneze PAP.
“Tot ceea ce facem aici – şi o vom face şi la graniţa cu Belarus şi Ucraina – este pentru a descuraja un potenţial agresor, aşa că este cu adevărat o investiţie în pace”, a spus premierul polonez.
“Vom cheltui miliarde de zloţi pentru aceasta, dar în acest moment toată Europa urmăreşte aceste investiţii şi acţiunile noastre cu mare satisfacţie şi le va sprijini dacă este necesar”, a adăugat Tusk.
Şeful guvernului a dat asigurări că ţările din regiunea baltică vor coopera cu Polonia pentru a garanta că această infrastructură este eficientă nu numai în tronsoanele poloneze, ci şi de-a lungul întregii graniţe, “în principal cu Rusia şi Belarus”.
“Acţiunile noastre vor viza şi securitatea graniţei cu Ucraina, din alte motive, dar dorim ca polonezii să se simtă mai în siguranţă de-a lungul întregii graniţe de est”, a declarat Tusk.
Scutul presupune construirea de diferite tipuri de fortificaţii, obstacole de teren şi infrastructură militară la graniţele Poloniei cu Rusia
Sistemul a costat Polonia aproximativ 2,3 miliarde de euro și va face parte din strategia de apărare a flancului estic al NATO pentru a contracara ameninţările din Belarus şi Rusia.
Tusk a subliniat că “aceasta este o idee foarte modernă a modului de protejare a frontierei folosind diverse elemente de infrastructură, precum dinţi de dragon, şanţuri antitanc, dar şi elemente ale mediului natural”.