Luni, 10 iunie, 34 de unități de învățământ din București își vor suspenda cursurile în sălile de clasă destinate organizării secțiilor de votare, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București. În județul Buzău, Inspectoratul Școlar Județean a informat că luni, cursurile pentru școlile din județ se vor desfășura online.
Durata orelor de curs, modificată în 252 de școli din București
În contextul alegerilor pentru pentru Parlamentul European și al alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din 2024, Consiliile de administrație din 252 de unități de învățământ preuniversitar din Capitală au decis să modifice durata orelor de curs și a pauzelor pentru zilele de vineri și luni.
„Pentru amenajarea secțiilor de votare în cele 252 de unități de învățământ preuniversitar din București, Consiliile de administrație au hotărât modificarea duratei orelor de curs și/sau a pauzelor pe 7 și 10 iunie, conform prevederilor art. 11 alin. 8 din ROFUIP. În plus, în 34 de unități de învățământ, cursurile vor fi suspendate luni, 10 iunie, în sălile de clasă unde sunt organizate secțiile de votare, în conformitate cu art. 9 din ROFUIP,” a explicat Elena Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISMB, notează Agerpres.
Nu se țin cursuri în 34 de școli din București
În ziua de luni, 10 iunie, se suspendă cursurile în 34 de școli din București, care au sălile de clasă amenajate pentru a fi secţii de votare, a precizat purtătorul de cuvânt al ISMB.
Județul unde se vor face cursuri online
Inspectoratul Școlar Județean Buzău a anunțat că elevii din județul Buzău vor desfășura cursurile online în școlile desemnate secții de votare.
„În perioada 7 – 10 iunie, activitatea didactică din unitățile de învățământ desemnate secții de votare va fi suspendată parțial sau total, doar în unitățile care nu dispun de spațiu necesar desfășurării în bune condiții a procesului instructiv-educativ. În aceste unități, activitatea se va desfășura online,” scrie în comunicatul ISJ Buzău, notează EduPedu.
În județul Buzău au fost constituite 262 de secții de votare, dintre care 248 vor funcționa în săli de clasă, 8 în săli de sport și 6 în cabinete sau laboratoare.
„La nivelul unităților de învățământ, suspendarea parțială sau integrală a cursurilor pentru zilele de vineri, 7 iunie 2024, și luni, 10 iunie 2024, se va face cu respectarea prevederilor art. 9 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin OME nr. 4183/04.07.2022, cu modificările și completările ulterioare,” a precizat ISJ Buzău.