Toate școlile din Constanța vor rămâne închise miercuri, după ce autoritățile au decis suspendarea cursurilor din cauza prognozelor meteo extreme. Meteorologii au emis cod roșu pentru sud-estul țării, unde se pot înregistra până la 120 l/mp de precipitații, cu pericol crescut de inundații. Vremea severă este provocată de un ciclon format în bazinul Mării Mediterane, care se deplasează spre Marea Neagră și va aduce ploi torențiale, rafale puternice de vânt și ninsori în zonele montane înalte.
Situație fără precedent, autoritățile se pregătesc de ce e mai rău
Constanța este primul județ din România care suspendă cursurile din cauza fenomenelor meteo severe, autoritățile pregătindu-se pentru zile cu ploi abundente și vânt puternic.
„Am preferat să fim preventivi. Cantitățile de apă vor fi considerabile, undeva la 80-120 de litri. Fac un apel ferm către populație să evite orice deplasare neesențială. Vă rugăm să rămâneți în locuințe, să nu mergeți în centre comerciale, spații publice sau alte locuri care presupun deplasări inutile.“ – a declarat prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu,
Școli închise. Când se vor recupera cursurile pierdute
Hotărârea privind suspendarea cursurilor la nivel județean a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Într-o conferință de presă, Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța a declarat că recuperarea orelor se va face în cursul anului școlar, fără a fi impusă o perioadă anume. „Le vom recomanda unităților de învățământ ca recuperarea să fie făcută pe parcursul anului școlar” . Tot șeful ISJ Constanța a adăugat că măsura se aplică tuturor unităților de învățământ: școli, grădinițe și creșe.
„Având în vedere prognoza meteo și evoluția situației operative din județ, se suspendă cursurile de învățământ preuniversitar pentru miercuri, 8 octombrie 2025, la toate instituțiile de învățământ preuniversitar din județul Constanța.” – a transmis printr-un comunicat CJSU
Constanța și alte două județe se află sub avertizare de cod roșu: va ploua în 24 de ore cât pentru o lună
Avertizările meteo vin în contextul amenințării unui nou ciclon, care mătură acum Bulgaria și Grecia. Constanța se află sub cod roșu de ploi abundente, începând de marți seară. Cantitățile de apă vor ajunge până la 120 l/mp, anunță meteorologii. Avertizarea este valabilă până miercuri seară, la ora 23:00. Specialiștii avertizează că situația se poate agrava, iar avertizările pot fi prelungite sau ridicate la un nivel superior, în funcție de evoluția vremii. Toate oraşele de la malul Mării Negre vor fi puternic afectate de ciclon în următoarele două zile. În Bulgaria deja cinci oameni au fost ucişi de vremea extremă. A fost convocat și comandamentul de iarnă în urma avertizărilor ANM.
Și județele Călărași și Ialomița vor fi afectate de ciclonul care va intra în această seară pe teritoriul țării noastre. Codul roșu de fenomene meteo extreme va dura până mâine seară, însă nu este exclusă posibilitatea de a fi extins, în funcție de evoluția vremii.
Ploi și vijelii și în restul țării. Cod portocaliu în București și Ilfov
Meteorologii au emis o avertizare meteo cod portocaliu și pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă din această seară, ora 21:00, până mâine la 23.00. Va ploua consistent și se vor acumula cantități de apă de 60…90 l/mp și izolat de 100 l/mp.
