A început programul Școala de Vară la Muzeul Bucureștiului. Astfel, în plină vară, frumosul muzeu își deschide porțile pentru cea mai captivantă ediție a programului „Școala de Vară la MMB” de până acum. Totul promite o vacanță de neuitat în oraș iar programul îl puteți parcurge aici, pe oficiuldestiri.ro.
Până la începutul lunii septembrie 2024, copiii vor putea participa la o varietate de ateliere organizate în locații emblematice precum Palatul Suțu, Muzeul Theodor Aman, Casa Filipescu-Cesianu și multe altele.
Această inițiativă promite o vacanță plină de descoperiri și învățare prin joacă. Înscrierile sunt deschise, iar locurile sunt limitate, astfel că toți cei interesați sunt invitați să se grăbească pentru a nu rata această oportunitate.

Atelierele din cadrul Școlii de Vară la MMB se vor desfășura în lunile iulie și august, dar și la început de septembrie 2024, la Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2), Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti, nr. 8), Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151), Muzeul George Severeanu (Str. Henri Coandă, nr. 26), Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu (Bd. Lascăr Catargiu, nr. 21), Muzeul Victor Babeș (Str. Andrei Mureșanu, nr. 14A), Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck (Str. Vasile Alecsandri, nr. 16) și Muzeul de Artă Populară dr. Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici, nr. 1).
Pentru înscrieri și detalii legate de fiecare activitate organizată în cadrul programului „Școala de Vară la MMB”, părinții sunt rugați să trimită un e-mail la adresa educatie@muzeulbucurestiului.ro. Înscrierile se fac de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 15.00, în limita locurilor disponibile. Participarea se face numai pe bază de înscriere și conform categoriei de vârstă indicată în descrierea fiecărui program.
PROGRAMUL ȘCOLII DE VARĂ LA MMB 2024 este disponibil aici
Școala de vară: Ce nu știați despre Palatul Șuțu (Muzeul Municipiului București)
Dacă nu știați, Muzeul Municipiului București are în componența sa 12 muzee și case memoriale. MMB s-a afirmat ca fiind un centru informațional, cultural și educațional, centru activ al unei rețele de organizații. Muzeul este un punct de reper pentru comunitățile culturale bucureștene, precum și pentru mediul academic și științific. Inaugurarea propriu-zisă a instituţiei muzeale a avut loc pe data de 22 noiembrie 1931, în prezența primului ministru Nicolae Iorga, a primarului general Dem I. Dobrescu, a foştilor primari Matei Gh. Corbescu şi Emil Petrescu, precum şi a primului director al Muzeului, cunoscutul colecţionar dr. George Severeanu.
Palatul Suțu este un loc emblematic în inima Bucureștiului, cu o istorie bogată și o importanță culturală deosebită. Construit în secolul al XIX-lea, acest palat a fost inițial proprietatea familiei boierești Suțu și a avut multiple funcții de-a lungul timpului. Astăzi, Palatul Suțu găzduiește Muzeul Municipiului București și oferă vizitatorilor săi o incursiune fascinantă în trecut.
Una dintre importanțele sale culturale constă în faptul că pune la dispoziția publicului colecțiile muzeale care ilustrează evoluția orașului București de-a lungul timpului. Expozițiile permanente prezintă aspecte diverse ale vieții bucureștenilor din diferite perioade istorice: arhitectura urbanistică, viața cotidiană, artizanatul sau obiectele folosite la curtea domnească.
Cu ajutorul exponatelor expuse, vizitatorii pot face o călătorie prin timp și pot descoperi cum s-au schimbat straturile sociale ale orașului sau cum au influenţat evenimente importante dezvoltarea sa urbanistică şi culturală.

Școala de vară: Ce nu știați despre Muzeul Theodor Aman
De asemenea, Palatul Suţu este gazda numeroaselor evenimente culturale precum expoziţii temporare, concerte şi conferinţe care adaugã un plus de valoare activitãţilor muzeale. Astfel, Palatul Suțu devine un spațiu cultural dinamic, care păstrează și promovează patrimoniul cultural al Bucureștilor. Palatul Suțu joacă un rol crucial în conservarea patrimoniului cultural al capitalei noastre. Prin intermediul expozițiilor sale tematice captivante, ne invităm să explorăm istoria bogată a Bucureștilor.
Muzeul Theodor Aman este una dintre cele mai frumoase reşedinţe particulare din Bucureşti, construită în anul 1868 după proiectele proprietarului, pictorul Theodor Aman. De asemenea, este una dintre puţinele reşedinţe care nu au suferit modificări în decursul timpului, fiind prima casă-atelier de artist din România.
De la planurile casei şi decoraţia exterioară (realizată în colaborare cu sculptorul Karl Storck) la decoraţia interioară – pictura murală, vitraliile, decoraţia pictată pe tâmplărie, stucatura tavanelor, lambriurile atelierului şi mobilierul casei – toate sunt reflectarea viziunii lui Theodor Aman.
Muzeul Theodor Aman a fost deschis în anul 1908 şi este unul dintre cele mai vechi muzee memoriale din România. El păstrează atmosfera vieţii private din perioada Belle Epoque alături de cea mai mare parte a lucrărilor pictorului Theodor Aman.

Școala de vară: Ce nu știați despre Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu
Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” este o subunitate a Muzeului Municipiului București. Este singurul observator pentru public din București și de pe o rază de sute de kilometri.
Observatorul Astronomic a fost reabilitat prin proiectul Consolidare, restaurare şi conservare OBSERVATOR ASTRONOMIC VASILE URSEANU, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa Prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul Major de Intervenţie 5.1 – Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe.
Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” este singurul observator astronomic din capitală deschis publicului. Ideea unui Observator Astronomic s-a conturat în 1908, când amiralul Vasile Urseanu a devenit președintele Societății Astronomice Române. Unul dintre scopurile acesteia era înființarea unui observator astronomic popular care să servească la propagarea astronomiei în rândul maselor.
Amiralul Vasile Urseanu a demarat lucrările de construire, prin eforturi financiare proprii, a unei clădiri din București, pe bulevardul Colței, actualul bulevard Lascăr Cartagiu. Acesta obișnuia să spună: “Mi-am construit casa în formă de yacht, având o cupolă de observator, ca în același timp când fac observații cu luneta, să am senzația că plutesc pe mare.” Luneta cu care a fost înzestrat onservatorul este o lunetă Zeiss de 150 mm diametru și distanță focală de 2.7 metri, a treia ca mărime din țară la data aceea. La începutul activităţii observatorului astronomic, în regim particular (până în 1916), alături de amiralul Urseanu au mai lucrat ca observatori Victor Anestin – cunoscut popularizator al astronomiei în ţara noastră, Rosetti-Bălănescu şi alţii.
După cum observați, Capitala este plină de istorie, prin urmare cine își petrece timp prin București – părinți și copii (și nu numai) poate nu ar trebui să rateze așa ceva.