Matei Cozma, copilul de 14 ani al preotului Ioan Cozma din Vatra Dornei, a fost plâns de colegi și profesori în prima zi de școală din 2026. Băiatul se afla în mașină împreună cu mama lui și patru dintre frați, când s-au prăbușit cu toții, pe 6 ianuarie, în apele înghețate ale râului Bistrița.
Matei Cozma, plâns de colegi și profesori în prima zi de școală
Matei Cozma era elev în clasa a IX-a, iar colegii săi, profund îndurerați, vorbesc despre plecarea mult prea timpurie a unui suflet bun, delicat, discret și blând.
”Cu inimile îndurerate și cu sufletele copleșite de tristețe, noi, colegii de clasă și profesorii tăi, ne luăm rămas-bun de la tine, Matei Cozma, drag copil cu chip blând și suflet ales.
Școala a început fără tine în bancă. Locul tău a rămas gol, iar liniștea ta, care odinioară aducea pace, apasă acum inimile noastre. Ne lipsește prezența ta discretă, privirea senină, seriozitatea și responsabilitatea cu care îți trăiai fiecare zi. Ai fost un elev model, un coleg respectuos, un tânăr crescut în credință și bunătate, fiu de preot și fiu al unei familii care te-a dăruit acestei lumi pentru a fi lumină.
Delicatețea ta sufletească, bunul-simț și blândețea cu care îi tratai pe cei din jur rămân o lecție vie pentru noi toți. Ai trecut prin viața noastră prea repede, dar ai lăsat urme adânci și curate.
Ne rugăm ca Dumnezeu să te odihnească în pace, să te așeze între cei drepți și să aducă mângâiere familiei tale îndurerate. Pentru noi, vei rămâne mereu parte din clasă, parte din școală, parte din inimile noastre.
Drum lin spre Lumină, Matei! Nu te vom uita. Cu profundă durere și recunoștință”, au transmis profesorii și colegii lui Matei de la Liceul Teoretic ”Ion Luca” Vatra Dornei.


Matei, fiul preotului Ioan Cozma, va fi înmormântat sâmbătă
Trupul neînsuflețit al băiatului a ajuns la Schitul „Sfântul Ioan Iacob și Sfânta Alexandra” Sunători, Vatra Dornei, joi, 8 ianuarie.
Vineri, după ora 14.00, Matei va pleca spre Mănăstirea Buciumeni, Fălticeni. Înmormântarea este programată sâmbătă dimineață.
Cei care doresc să ofere un sprijin material pentru tratamentele medicale și recuperarea de durată a membrilor familiei pot face donații în conturile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților – Banca Comercială Română, precum și prin colectele organizate la nivel parohial:
Cont RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
Cont EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110
Titular: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Mențiune donație: „COZMA”
Telefon de contact: 0756 617 617.
Citește și: Cine este femeia care a căzut cu mașina în râul Bistrița, la Vatra Dornei, împreună cu 5 copii







