Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu a explicat ce schimbări se fac la polițele RCA. Modificările legii care afectează milioane de șoferi sunt deja în dezbatere în Parlament. Cei care încalcă legea vor fi mult mai aspru sancționați.
Ce se schimbă în legea RCA:
- Sancţiuni mai mari pentru şoferii fără RCA
- Reducerea de preţ scade dacă reînnoirea RCA se face cu întârziere
- Amenzile de circulație vor scădea bonusul acumulat
Amenzi mai mari pentru șoferii fără polițele RCA
Şoferii care riscă și conduc fără polițele RCA valabile își riscă grav și bugetul. Amenzile vor fi mult mai mari, iar verificarea mașinilor se va face inclusiv cu ajutorul camerelor care monitorizează rovinietele.
“Prin portofoliul de camere localizate la nivelul drumurilor naționale, să putem identifica pe toți cei care astăzi, din păcate, aleg să conducă un autovehicul fără o poliță de asigurare RCA validă. O treime dintre cei care sunt în trafic nu au o poliță RCA valabilă.”, a declarat șeful ASF la Antena3.
Bonus redus din cauza amenzilor
Propunerile ASF prevăd şi că bonusul poate fi redus dacă se primesc amenzi în trafic, în funcţie de cât de gravă este abaterea.
O altă noutate este și faptul că șoferii vor putea să suspende polițele RCA pe o perioadă limitată de timp. Totuși, există o condiție: mașina trebuie să nu fie parcată pe domeniul public. Ea trebuie să staționeze într-un loc privat, cum ar fi o curte sau un garaj.
Plata în rate a polițelor RCA
Președintele ASF a amintit și de o altă propunere: plata în rate a poliţelor RCA.
“De asemenea, vom sparge o reticență instituțională care încă se mai regăseșlte a nivelul apetitului de a împărtăși datele între instituții. Va fi instituită interoperabilitatea bazelor de date, între MAI, prin Poliția Rutieră, RAR, CNAIR.”, a precizat Alexandru Petrescu, Președinte ASF.
Prin noua Lege RCA, ASF își dorește șoferi mai responsabili și prime mai mici.
“Lansăm într-un parcurs de remediere. Nimic nu se va întâmpla peste noapte. Dar creem premise legislative la capătul cărora să avem prime mai mici și participanți la trafic mai responsabili.”, a mai spus Alexandru Petrescu.
Noile modificări ar urma să intre în vigoare cel târziu la începutul verii.