Succesorul lui Clotilde Armand la conducerea celui mai bogat sector din Capitală, liberalul George Tuță, a publicat marți, 26 noiembrie, pe rețelele de socializare o fotografie care îl ilustrează pe fostul șef al Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig, cum semnează cererea de adeziune în PNL.
Eduard Hellvig a fost superiorul direct al primarului George Tuță pe vremea când cel din urmă a lucrat la SRI, chiar la șeful de cabinet al fostului director SRI.
Hellvig revine în tabăra PNL-ului
Eduard Hellvig nu este străin de lumea politică. Acesta a mai fost membru PNL până să fie numit de Klaus Iohannis la conducerea Serviciului Român de Informații. De altfel, Dan Vîlceanu, șeful Finanțelor în cabinetul Cîțu a declarat pentru Recorder că una dintre negocierile dintre liberali și social-democrați pentru formarea Coaliției de Guvernare a avut loc în urmă cu trei ani la vila K2 a Serviciului Român de Informații, negocieri la care a participat și Eduard Hellvig în postura de șef al SRI.
La negocierile de atunci au luat parte membri importanți ai PSD-ului printre care Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu, potrivit publicației G4 Media. Aceeași sursă citează declarațiile lui Dan Vîlceanu, potrivit cărora „Hellvig a jucat rol de moderator, iar întâlnirea de la sediul SRI a avut loc la inițiativa președintelui Iohannis”.
„Hellvig a jucat rol de moderator”
„O discuție (despre formarea guvernului PSD-PNL – n.red.) pe care am avut-o eu, Florin Cîțu, Marcel Ciolacu și Grindeanu la care a participat și directorul SRI, Eduard Hellvig. Nu înțelegeam ce caută la discuție. Dar în politică se întâmplă multe lucruri pe care nu le înțelegem. Nu am știut unde mergem. M-a sunat Florin! Ne-am urcat în mașină, ne-am dus la locația respectivă, am avut o discuție.
Și după ce am plecat, Florin mi-a spus: Ți-a plăcut la K2? Eu nu știam ce e. Am crezut că e o vilă de protocol. Da, era vestitul K2. Când am auzit K2, parcă am primit o palmă după cap. Vezi o discuție între două partide care e indusă de președinte și ținută sub observație de șeful SRI. Simți că lucrurile nu se întâmplă normal”, a declarat Vîlceanu într-un documentar Recorder.
Jurnaliștii de la G4 Media au solicitat un punct de vedere de la Eduard Hellvig și Florin Cîțu. Însă, aceștia nu au putut fi contactați pentru o oferii detalii suplimentare despre întâlnire.