Schimbare majoră pentru românii care preferă Grecia ca destinație de vacanță. Drumul către stațiuni ar putea dura mult mai puțin.
Cum așa? Nimic mai simplu. Ministrul bulgar al Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice, Andrey Tsekov, a anunțat o alocare bugetară de peste 600 de milioane de euro pentru proiectelor de infrastructură din Nordul Bulgariei, potrivit Novinite.
Iar Tsekov a nominalizat investițiile pentru autostrada Hemus, autostrada Ruse – Byala și drumul expres Vidin – Botevgrad. Cel mai important proiect dintre acestea, pentru șoferii români, este autostrada Ruse – Byala, care face parte din proiectul Ruse – Veliko Tarnovo.
Cum ajungem mai repede în Grecia
Traseul autostrăzii Ruse – Veliko Tarnovo, care ar ușura transferul către Grecia, are o lungime de 132,84 de km în total și este împărțit în trei secțiuni: Ruse – Byala, centura orașului Byala și Byala – Veliko Tarnovo.
Autoritățile din Bulgaria vor să construiască această autostradă cu fonduri europene, prin noul program operațional „Transport Connectivity” 2021 – 2027. Mai mult, încă din noiembrie 2022, autoritățile bulgare au atribuit un contract de peste 876 de milioane de leva (449,71 de milioane de euro), pentru construirea secțiunii Ruse – Byala (40 de kilometri).
Autostrada va începe la 3 km est de Podul Dunării lângă Ruse. Construcția autostrăzii Ruse – Veliko Tarnovo se numără printre prioritățile oficialilor de la Sofia, deoarece ruta reprezintă o legătură între țările din nord-estul Europei, prin România și Bulgaria, cu Grecia și Turcia, precum și între Marea Baltică și Marea Mediterană.
În plus, planurile bulgarilor nu se opresc aici. Aceștia promovează intens proiectul unui nou pod peste Dunăre, Giurgiu – Ruse, așa cum ați aflat deja din materialele noastre. Mai mult, și Comisia Europeană ar fi pregătită să cofinanțeze construcția unui al treilea pod peste Dunăre între România și Bulgaria, precum și un proiect de îmbunătățire a navigației pe fluviu, potrivit jurnaliștilor de la sud de Dunăre.
În ceea ce privește construcția autostrăzii Vidin – Botevgrad, problemele teritorial-organizatorice și tehnico-tehnice au fost deja depășite și ar trebui finalizată până la sfârșitul anului 2025, a promis Andrey Tsekov.