Scene dramatice au avut loc astăzi la înmormântarea Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara de iubitul ei, Mirel Dragomir. La rândul său student la Medicină și Teologie, Mirel a cauzat cea mai mare durere posibilă familiei Morega, care astăzi și-a înmormântat unicul copil.
Andreea, studenta de 21 de ani ucisă la Timișoara de iubitul ei, a fost înmormântată astăzi în localitatea Padeș, județul Gorj. Tânăra a fost condusă pe ultimul drum, îmbrăcată în rochie de mireasă, de sute de oameni. Toți colegii și prietenii ei au venit să-i aprindă o lumânare și să transmită condolențe familiei Morega, atât de greu încercate de viață.
Mama și bunica Andreei, studenta ucisă la Timișoara, au leșinat la înmormântare
De când a aflat de tragedie, mama Andreei Morega a fost ţinută pe perfuzii, iar astăzi, în ziua înmormântării a leșinat.
„O ambulanță a fost trimisă din timp la locația ceremoniei funerare, pentru situația în care cineva va avea nevoie de ajutor. Iată că exact asta s-a întâmplat: mama studentei ucise a cedat în urmă cu câteva momente. Echipajul de pe ambulanță a intrat în casă, acolo unde i-a oferit primul ajutor femeii care a leșinat.
De altfel, într-o stare extrem de supărătoare se află și bunica Andreei. Această femeie a primit, la rândul ei, tratament încă de la primele ore ale dimineții, în condițiile în care are și alte probleme de sănătate, iar cei prezenți s-au temut ca se va întâmpla o nenorocire.
Este o atmosferă greu de descris în cuvinte. Sunt sute de persoane îndurerate care participă la slujba oficiată aici, în casa din Padeș unde Andreea a locuit. O a doua slujbă, ținută la biserica din sat, marchează momentul dinaintea înmormântării în cimitirul local”, a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Andreea Borboros.
„Drum lin către cer, suflet nevinovat!”
Andreea, tânăra studentă la Medicină, ucisă de iubitul ei, Mirel Dragomir, este plânsă de întreaga ţară. Sute de mesaje de condoleanţe au fost postate pe reţelele de socializare.
„Studentă la Medicină și fostă elevă a Colegiului Tehnologic Constantin Brâncoveanu, Baia de Aramă, Andreea Mihaela Morega rămâne în memoria noastră ca o elevă de excepție, cu rezultate deosebite la învățătură, șefă de promoție – anul 2021, un copil cuminte, blând și mereu atent la nevoile celorlalți.
Vestea pierderii unui astfel de om a adus întreaga comunitate școlară la tăcere….
Ne înclinăm cu deosebită admirație și respect în fața domnișoarei doctor și ne luăm rămas bun spunând fără prea multe cuvinte… Drum lin către cer, suflet nevinovat! Să vindeci sufletele nevinovate acolo sus în cer, Andreea! Suntem alături de părinții îndurerați după o asemenea tragedie”, este mesajul postat de reprezentanţii liceului pe care l-a absolvit Andreea.
„Andreea Morega, studentă eminentă la Facultatea de Medicină”
„IN MEMORIAM – studentă Andreea Morega
Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara deplânge tragica întâmplare în care tânăra Andreea Morega, studentă eminentă la Facultatea de Medicină, a plecat dintre noi. Avea doar 21 de ani și visuri frumoase. Din păcate, nu a avut șansa să le împlinească.
Întreaga comunitate academică este alături de familia îndoliată. Transmitem sincere condoleanțe tuturor celor care au cunoscut-o!
Dumnezeu să o odihnească în pace!”, este mesajul Universităţii de Medicină şi Farmecie „Victor Babeş”, Timişoara, unde Andreea Morega era studentă.
Mama lui Mirel, studentul care și-a ucis iubita, la Timișoara, a făcut primele declarații
În timp ce părinţii Andreei îşi vor conduce copilul pe ultimul drum, părinţii asasinului i-au făcut o vizită în arestul IPJ Timiş. Le-a spus acestora ca nu a vrut să comită crima și ca regretă.
El va fi supus unei expertize psihiatrice care va hotărî dacă avea sau nu discernământ în momentul în care a comis crima sângeroasă.
Dacă medicii specialişti vor constata că acesta nu a avut discernământm el va fi transferat într-un spital de psihiatrie, acolo unde, de asemenea, va fi privat de libertate, însă în cu totul alte condiţii decât cele pe care ar trebui să le îndure în penitenciar.
Citește și: Crima din Timișoara. Detalii despre înmormântarea Andreei, studenta ucisă de Mirel, iubitul ei
Doar tatăl și sora lui Mirel Dragomir sa au ajuns la vorbitor cu tânărul, pe când mama sa a rămas în curte, la capela IPJ Timiș, moment în care a făcut primele mărturisiri despre situația cumplită provocată de fiul său. Cu lacrimi în ochi, femeia a mărturisit că și situația lor este destul de grea.
„Ce a fost în mintea lui, spune: „Nu ştiu ce am făcut şi de ce am făcut, dar îmi pare rău de fată. Nu-mi pare rău că sunt aici (n.r la închisoare), dar mă doare sufletul. Cum e, cum nu e, ne pare rău de el, că e copilul nostru. Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare, să ştiţi.
Nu pot să-l privesc în ochi să-i spun ceva. Nu pot, suntem terorizaţi, suntem nenorociţi. Am muncit o viaţă întreagă să fie bine copiii. Să aibă tot ce le trebuie. Şi au avut. Nu ştiu ce a fost”, a declarat tatăl lui Mirel cu lacrimi în ochi.