Sărbători religioase. Pe 28 martie, creștinii ortodocși îi pomenesc pe Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Pelechit, și pe Sfântul Cuvios Ștefan, făcătorul de minuni.
Sărbători religioase pe 28 martie în diferite tradiții creștine:
- Ortodoxe: Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, și Ștefan, făcătorul de minuni
- Greco-catolice: Sf. Cuv. Ștefan Taumaturgul și Ilarion cel Nou
- Romano-catolice: Fer. Renata, martiră
Sărbători religioase,28 martie. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou – apărător al icoanelor și martir al credinței
Sfântul Ilarion s-a călugărit din tinerețe și a fost egumen al Mănăstirii Pelechit.
“El pe toți monahii i-a covârșit cu fapta bună și, într-o chilie întunecoasă închizându-se, fără tulburare a petrecut mulți ani și s-a luminat cu nepătimirea. Pentru aceea și de rânduiala preoțească s-a învrednicit și a fost egumen al mânăstirii ce se numea Pelechit, în Asia, aproape de Elespont“. (Viețile Sfinților)
În timpul tulburărilor iconoclaste, un demnitar a atacat Mănăstirea Pelechit în Sfânta și Marea Joi, în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii. Acesta a ordonat încetarea slujbei și a răsturnat la pământ Sfintele Taine ale lui Hristos.
“După aceea, prinzând pe cei mai aleși monahi, patruzeci și doi la număr, i-a ferecat cu legături de fier, iar celorlalți, cu bătăi cumplite chinuindu-i, le-a rupt trupurile; pe alții, bărbile și fețele lor cu smoală ungându-le, i-a aprins și altora nasurile le-a tăiat“. (Viețile Sfinților)
Cei 42 de monahi, inclusiv Sfântul Ilarion, au fost duși într-o baie veche de lângă Efes și supuși unor chinuri cumplite.
“Sfântul Ilarion a murit în acea temniță, mărturisind dreapta credință, ca un mai mare între părinții aceia, având rânduiala egumeniei, se știe că a pătimit mult și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu pentru sfintele icoane”. (Viețile Sfinților)
Sărbători religioase pe 28 martie. Sfântul Cuvios Ștefan – făcător de minuni și mărturisitor al credinței
Sfântul Cuvios Ștefan a fost stareț al Mănăstirii Triglia, situată în apropiere de Constantinopol.
În timpul domniei împăratului iconoclast Leon Armeanul (813-820), Sfântul Ștefan a fost chemat la curtea imperială și somat să renunțe la dreapta credință și la cinstirea sfintelor icoane. Sfântul a refuzat și, pentru aceasta, a fost torturat și exilat. A murit în exil, rămânând un apărător al tradiției ortodoxe.
Această zi amintește de sacrificiul celor care și-au apărat credința cu prețul vieții, fiind un exemplu de statornicie în fața persecuțiilor religioase.