Multă vreme s-a crezut că doar aristocrații se pot lăuda cu sânge albastru, dar, în realitate, în venele lor curge și sânge roșu, la fel ca în cazul tuturor.
Termenul de sânge albastru este o zicală care datează din Evul Mediu, derivată din spaniolul ”sangre azul” și se referă la culoarea pielii. Oamenii privilegiați nu lucrau la soare și, în schimb, se protejau de acesta, spre deosebire de țăranii care trudeau toată ziua în aer liber.
Nobilii spanioli își afișau în public încheieturile palide pentru a arăta tuturor privilegiul lor de a nu munci. Tenul palid permite să se vadă venele de sub piele, unde culoarea sângelui pare albastră. În realitate, culoarea sângelui celor care posedă un titlu nobiliar este aceeași cu cea a celor care nu îl au. Cu toate acestea, sângele cu o nuanță albăstruie există și oricine îl poate avea.
Când apare sângele albastru
Sângele albastru este un simptom al unei afecțiuni dobândite sau ereditare care poate afecta pe toată lumea și care este cauzată de un exces de un anumit tip de hemoglobină, relatează Corriere della Sera.
Culoarea roșie a sângelui se datorează hemoglobinei (o moleculă aflată în interiorul globulelor roșii), responsabilă cu transportul oxigenului către țesuturile și organele corpului. Persoanele cu nuanțe albastre au în sânge un tip de hemoglobină care, din diverse motive, nu poate transporta bine oxigenul. Acesta este motivul pentru care sângele din unele părți ale corpului devine albastru, în special în zonele de circulație periferică: mâini, picioare și gură (cianoză).
Cel mai frecvent motiv pentru care sângele devine albastru se datorează efectelor secundare ale anumitor medicamente, substanțe, alimente, cum ar fi anestezicele, unele antibiotice și nitriții (folosiți ca aditivi pentru a împiedica stricarea cărnii). Acestea sunt, totuși, efecte secundare foarte rare. Ceea ce se întâmplă este că aceste medicamente sau substanțe pot produce o cantitate anormală de metahemoglobină, o formă de hemoglobină care, la niveluri ridicate, provoacă dificultăți în transportul oxigenului, fenomen cunoscut sub numele de „metahemoglobinemie dobândită”.
”Ceea ce se întâmplă este că pacienții ajung la urgențe cu un ten albăstrui, dificultăți de respirație, dureri de cap, amețeli și cu niveluri de metahemoglobină de peste 12-15%, când în condiții normale acestea sunt sub 2%”, explică pentru El Mundo hematologul Mariola Abio Calvete. În general, pacienții răspund destul de bine la terapie și necesită monitorizare timp de aproximativ o săptămână. Doar cele mai grave cazuri pot necesita o transfuzie de sânge și spitalizare, dar acestea sunt situații rare.
