Două firme de robotaxi au primit undă verde pentru a începe să ofere servicii de transport contra-cost cu vehicule autonome în oraşul californian San Francisco, transmite BBC.
Mişcarea marchează o expansiune majoră pentru companii, care anterior se confruntau cu limite cu privire la momentul sau unde îi puteau taxa pe clienţi pentru călătorii.
Afacerea ar putea genera venituri anuale de un miliard de dolari până în 2025
Aprobarea autorităţilor americane de reglementare a venit în ciuda obiecţiilor din partea poliţiei şi a oficialilor de pompieri, activişti şi alţii. Analiştii locali spun că decizia ar putea introduce o nouă eră în serviciile auto fără şofer.
Waymo, care este parte a grupului Alphabet, la fel ca Google, oferă călătorii gratuite cu maşinile autonome încă de anul trecut în toată reţeaua rutieră din San Francisco. Compania a numit decizia autorităților californiene drept „adevăratul început al operaţiunilor noastre comerciale din San Francisco”.
Rivalul Cruise, o filială a gigantului auto General Motors, a prezis că afacerea ar putea genera venituri anuale de un miliard de dolari până în 2025. Reprezentanții companiei au descris momentul drept „o etapă istorică a industriei”.
Serviciile de transport cu maşini fără şofer au întârziat să se ridice la înălţimea promisiunilor de transformare a transportului, care au însoţit începutul dezvoltării acestora în urmă cu mai bine de un deceniu.
Acestea au fost blocate de erori tehnologice, temerile legate de siguranţă şi accidentele în care sunt implicate vehicule.
Comisia de Utilităţi Publice din California a amânat de două ori votul şi a audiat mai mult de şase ore de mărturii din partea publicului, inclusiv din partea susţinătorilor şi criticilor. Consiliul de administraţie a aprobat extinderea cu 3-1.