Despre salariile bugetarilor se vorbește des, oamenii remarcând pe bună dreptate că acestea depășesc cu mult veniturile câștigate de cei care lucrează pentru mediul privat. Potrivit ultimelor date publicate de Ministerul Finanțelor, în 2023 am avut un fond de aproape 120 de miliarde de lei pentru salariile bugetarilor. Mai exact, dublul banilor față de acum 7 ani.
Mai mult decât atât, vorbim despre angajări masive în sistemul bugetar. Potrivit datelor puse la dispoziție de Ministerul Finanțelor, în 2023 au fost angajați “la stat” cu 13.564 mai mulți oameni în comparație cu ianuarie 2023, 64% dintre aceștia lucrând acum în administrația publică centrală.
„Angajările continuă în domeniul public, fără niciun fel de grijă legată de finanțarea sistemului de stat, de deficitul bugetar care se adâncește de la un an la altul și de ideea de a eficientiza practicarea aparatului public. Ne transformăm într-o țară de bugetari cu cheltuielile de rigoare. Gândiți-vă că am ajuns să plătim aproape 120 și ceva de miliarde de lei pe salariile bugetarilor, dublu față de acum șapte ani, și să avem un număr de bugetari, probabil, cel mai mare din Uniunea Europeană raportat la populație”, a spus economistul Adrian Negrescu într-un interviu acordat celor de la DC Business.

Salariile bugetarilor cresc de la un an la altul
Lăsând la o parte veniturile mari pe care le încasează cei care lucrează la stat, salariile bugetarilor cresc parcă de la un la altul. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la mijlocul lunii decembriie că proiectul de buget prevede o creștere de salarii de 5% pentru toți bugetarii, cu excepția demnitarilor.
În plus, pe această temă s-au sesizat acum și cei de la Banca Mondială. Conform avertismentului emis de Banca Mondială, deși companiile de stat din România angajează un număr crescut de persoane și oferă salarii mai mari, productivitatea acestora este tot mai scăzută. Analiza efectuată de Banca Mondială arată că există dovezi că prezența întreprinderilor de stat poate împiedica intrarea pe piață a firmelor private și poate afecta eficiența alocării resurselor.
Experții de la Banca Mondială au comparat mediul privat din România cu sectorul public. Prima concluzie indică faptul că angajații din sectorul public sunt mai puțin eficienți în comparație cu cei din sectorul privat. De asemenea, prezența unui număr atât de mare de companii de stat, aproximativ 1.400, exercită o presiune suplimentară asupra bugetului public și asupra creșterii economice.
La momentul actual, numărul angajaților din sectorul public se ridică la aproximativ 1.300.000, iar în ceea ce privește datele privind salariile, un raport al Consiliului Concurenței indică faptul că, în 2022, salariul mediu brut al lucrătorilor din sectorul public era cu aproximativ 17% mai mare decât cel din sectorul privat.
Cele mai mari salarii din România. Klaus Iohannis, depășit de mari șefi de instituții