back to top
spot_img

S-au deschis comenzile în România pentru noua Dacia Duster

Primele livrări către clienți sunt așteptate să aibă loc la jumătatea anului

Prezentată în premieră mondială la sfârșitul lunii februarie, la Salonul Auto de la Geneva, noua Dacia Duster poate fi comandată începând cu data de 20 martie în toate showroom-urile mărcii din România.

Acum, de la platformă la design, motorizări, confort și sisteme de asistență, Dacia Duster se înscrie pe traiectoria unui nou succes comercial. Premise sunt, iar ele au la bază atât poziția fruntașă a modelului în clasamentele naționale de vânzări din mai multe țări europene cât și locul patru din topul segmentului SUV-uri de clasă B la nivelul întregului continent chiar în anul schimbării de generații. Deși mai puțin evident, se întâmplă extrem de rar ca un model care are deja șase ani pe piață și care se îndreaptă către schimbarea de generații să se claseze atât de sus în preferințele clienților europeni.

Noua Dacia Duster, prețuri de la 18.800 de euro

Noua gamă Duster este construită pe trei nivele de echipare: Essential, Expression și un nivel superior, cu două variante distincte, dar complementare, Extreme și Journey, disponibile la același preț.

Modelul este disponibil în trei variante de motorizare: ECO-G 100, cu alimentare mixtă benzină și GPL, TCe130, care combină un motor pe benzină de nouă generație de 1,2 litri, turbo, cu un sistem mild hybrid de 48V, și HYBRID 140 (prezent deja pe modelul Jogger), cuplat cu o cutie de viteze automată.

Prețurile variază între 18.800 Euro (TVA inclus), pentru versiunea Essential ECO-G 100, și 26.650 Euro (TVA inclus) pentru versiunile Extreme și Journey echipate cu motorizarea HYBRID 140.

Clienții vor putea comanda Noul Duster și online, versiunile Journey și Extreme fiind disponibile pe platforma de e-commerce Dacia România. Primele livrări către clienți sunt așteptate să aibă loc la jumătatea anului.

Înainte de a deschide catalogul pentru comenzi în România, Dacia a făcut un lucru similar, la începutul lunii martie, în principalele piețe europene Germania, Franța, Italia și Spania.

În Franța, cea mai accesibilă variantă a mașinii, Essential, are un preț minim de 19.690 de euro. Mașina este dotată cu motorul ECO-G de 100 CP și tracțiune 4×2. În Germania, modelul Dacia Duster poate fi achiziționat cu un preț minim de 18.950 de euro (Essential, ECO-G).

Pe piața italiană, mașina este disponibilă cu un preț de bază 19.700 de euro, tot pentru Essential ECO-G, iar aceeași variantă de echipare costă cel puțin 19.290 de euro.

 

author avatar
Răzvan Codorean

Lasă un răspuns

Alte stiri

Te-ar putea interesa și...