Directorul general Siemens, Roland Busch, a constatat o modificare a comportamentului de investiţii cu privire la China în rândul unor clienţi, pe fondul creşterii tensiunilor între Washington şi Beijing.
Acesta a comentat, potrivit Reuters, că clienții gigantului industrial Siemens sunt din ce în ce mai interesaţi să îşi construiască noile facilităţi în altă parte decât China.
Tensiunile dintre autorităţile de la Washington şi Beijing au crescut după ce miercuri administraţia Biden a anunţat noi restricţii cu privire la investiţiile tehnologice americane în China.
“Nu vedem că clienţii noştri pleacă din China. Dimpotrivă, vedem cum clienţii noştri, locali şi internaţionali, au încredere în piaţa chineză şi rămân acolo”, le-a spus Roland Busch jurnaliştilor. “Fac noi investiţii în China? Aici vedem un trend conform căruia ar merge mai degrabă în alte locuri, pentru a-şi diversifica operaţiunile şi a-şi îmbunătăţi rezilienţa”, a adăugat Roland Busch.
Domeniile vizate nu afectează cu adevărat Siemens
Totuşi, este mult prea devreme de spus care va fi impactul noilor măsuri anunţate de SUA, a apreciat Busch, adăugând că grupul german urmăreşte cu atenţie evoluţiile. “Nu vedem un impact direct asupra Siemens pentru că domeniile vizate nu ne afectează cu adevărat pe noi.
Are legătură mai mult cu tehnologia de vârf, semiconductori şi lucruri de genul acesta. Sperăm că declaraţiile administraţiei americane sunt în continuare valabile. Ei au vorbit de ridicarea unui gard îngust dar foarte înalt.
Deci ar urma să fie foarte selectivi cu privire la tehnologiile pe care le au în vedere”, a spus Roland Busch.