Mark Zuckerberg a anunţat că Threads a început să testeze o facilitate prin care reţeaua socială afişează cele mai importante subiecte ale ultimelor ore. Ceea ce discută însă analiștii este nu atât eficiența, cât faptul că Zuckerberg s-ar fi inspirat de la platforma X. Să fie faptul că platforma e controlată de Musk un „amănunt” uitat?
Twitter are o astfel de facilitate de foarte mult timp, iar Threads practic copiază ideea.
Lista de subiecte va apărea în pagina de căutare, la secţiunea For You Feed şi va permite utilizatorilor să navigheze printre postările care aparţin unui anumit subiect.
Compania spune că foloseşte AI pentru a determina cele mai importante subiecte şi ia în calcul, printre altele, câţi oameni vorbesc despre un anumit subiect şi câte persoane interacţionează cu postările respective.
Threads are aportul moderatorilor
De asemenea, Meta promite că secţiunea are aportul moderatorilor săi, care se vor asigura că postările afişate aici respectă regulile de utilizare şi nu reprezintă conţinut înşelător ori duplicat.
Deocamdată, ca parte a testului, noua facilitate este disponibilă doar în Statele Unite. Mark Zuckerberg spune, însă, că este doar o chestiune de timp până când aceasta va funcţiona şi în alte ţări. Aplicația Threads a Meta, proprietara Facebook, a fost lansată în decembrie 2023 în Uniunea Europeană.
„Astăzi deschidem Threads în mai multe țări din Europa. Bine ați venit tuturor”, a afirmat Zuckerberg la acel moment.
Ce este Threads de fapt
Pentru cine nu știe încă ce este Threads, aflați că această platformă a fost constituită de la bun început cu un scop clar: concurență pentru Twitter. Prin urmare, faptul că platforma controlată de Musk e un „amănunt” uitat, în cazul noii facilități anunțate, rămâne doar la stadiul de glumă.
În timp ce Threads a devenit popular rapid, în parte datorită faptului că a profitat de notorietatea Instagram și în parte datorită faptului că a profitat de haosul de la X (fostul Twitter) al lui Elon Musk, datele unor terți au sugerat că platforma Meta a avut dificultăți în a păstra utilizatorii după creșterea inițială.
Citiți și: