Ce salariu primește Dorinel Munteanu la Sepsi. Dorinel Munteanu a fost recent instalat pe banca tehnică a celor de la Sepsi, iar presa centrală a aflat deja ce salariu va primi în fiecare lună antrenorul român la clubul din Sfântu Gheorghe.
Ce salariu primește Dorinel Munteanu la Sepsi
Dorinel Munteanu a semnat un contract valabil până în vara lui 2026, cu posibilitatea de prelungire pentru încă un sezon. Antrenorul în vârstă de 57 de ani a fost prezentat, marți, la echipa din din Sfântu Gheorghe. Între timp, s-a aflat ce salariu va primi acesta la formația finanțată de Laszlo Dioszegi.
Cel mai selecționat jucător din istoria naționalei României va încasa lunar de 17.000 de euro la Sepsi. Zilele trecute, Mehmet Topal a revenit oficial în funcția de antrenor principal al celor de la Petrolul Ploiești, însă acesta va primi un salariu mult mai mic la gruparea din Ploiești.
”Clubul Sepsi OSK a ajuns la un acord cu Dorinel Munteanu pentru postul de antrenor principal. Tehnicianul în vârstă de 56 de ani a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2026, cu opţiune de prelungire pe încă un an.
Dorinel Munteanu a antrenat ultima dată la Oţelul Galaţi, după ce, de-a lungul carierei sale, a mai coordonat echipe precum CFR Cluj, FC Argeş, FC Vaslui, U Cluj, FCSB, FC Dinamo, Mordovia Saransk, Kuban Krasnodar, Qabala, Astra Giurgiu, Zakho, Concordia Chiajna şi CSM Reşiţa.
Îi urăm bun venit şi mult succes noului antrenor al Sepsi OSK!”, a transmis clubul din Sfântu Gheorghe, prin intermediul rețelelor de socializare.
Tehnicianul câștigă mai puțin decât Șumudică la Rapid
Conform presei sportive, Mehmet Topal va fi recompensat cu 11.000 de euro lunar. Tehnicianul în vârstă de 39 de ani a părăsit Petrolul Ploiești în luna decembrie, iar în locul său a fost instalat Adrian Mutu, cel care în cursul zilei de luni și-a anunțat plecarea.
Există însă și antrenori care sunt mai bine plătiți în Liga 1. De exemplu, Marius Șumudică încasează 20.000 de euro pe lună la Rapid, potrivit golazo.ro.