Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind comasarea alegerilor locale și europarlamentare. Acestea se vor desfășura pe 9 iunie. Cât privește dezbaterile aprinse din ultima perioadă privind traseismul primarilor, șeful AEP spune că alesul local poate candida pentru alt partid, fără a îşi pierde mandatul.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat că în şedinţa extraordinară de vineri a Executivului a fost adoptată ordonanţa de urgenţă care declanşează procesul de organizare simultană a alegerilor locale şi pentru Parlamentul European, în data de 9 iunie.

Forma finală privind comasarea alegerilor
„Perioada electorală pentru alegerile din data de 9 iunie va începe la data de 12 martie 2024 şi se va încheia în termen de trei zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial”, a explicat reprezentantul Guvernul.
AEP a fost coautor, alături de Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Externe, la elaborarea proiectului de OUG.
„Dacă cele două tipuri de alegeri, europarlamentarele şi locale, ar fi fost organizate separat, tot am fi avut nevoie de un act normativ, de o ordonanţă de urgenţă, deoarece între timp au intervenit modificări tehnice care făceau necesară reglementarea acelor domenii.
Una din modificări priveşte organizarea votului în străinătate. S-a renunţat la ideea acelor liste suplimentare care erau consemnate cu pixul şi semnătura celor care votau. Acum folosim Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot”, a spus Toni Greblă, Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente.

Aleșii locali pot schimba partidul
În actul normativ este legiferată și posibilitatea ca primarii în funcţie să poată candida din partea altei formaţiuni, fără să îşi piardă mandatul. Astfel, traiseismul nu mai poate fi o problemă pentru nimeni.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Toni Greblă a explicat că „este vorba de un decalaj în iunie, atunci când se desfăşoară alegerile şi probabil începutul lunii octombrie, atunci când încep să fie constituite primele consilii locale, respectiv judeţene, iar consilierii validaţi, odată constituit Consiliul, să depună jurământul”.
„Din această cauză s-a optat, este o decizie care a fost asumată în Guvern, pentru a da posibilitatea acestora să candideze în alegeri, altfel s-ar fi putu înţelege că li se restrânge dreptul de a candida, limitând doar la partidul care l-a desemnat acum patru ani de zile”, detaliat Toni Greblă, citat de News.ro.
OUG adoptată de Executiv prevede că „persoanele care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, deţin un mandat de ales local, se pot înscrie în orice partid politic pentru a candida din partea acestuia la alegerile autorităţilor administraţiei publice locale din data de 9 iunie 2024, fără să le înceteze, în condiţiile art. 160 alin. (1) lit. h), art. 193 alin. (2), respectiv art. 204 alin. (2) lit. j), după caz, din ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, mandatul deţinut, pe care îl pot exercita până la momentul intrării în exerciţiul mandatului autorităţilor administraţiei publice locale alese în anul 2024, în condiţiile prevăzute de art. 34”.
Totodată, „persoanele care au candidat în condiţiile alin. (1) şi care au fost declarate alese, pot fi validate, depun jurământul şi intră în exerciţiul mandatului, conform art. 34, sub condiţia apartenenţei acestora la partidul politic din partea căruia au candidat sau pe listele cărora au fost alese. (3) Procedura comunicării îndeplinirii condiţiei prevăzute la alin. (2) este cea prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare”.
Motto:
„Nu v-ajute Dumnezeu sfântul !”
(Liviu Rebreanu- Proștii)
In primul rând Codul Electoral prevede că alegerile în România se desfăşoară cu respectarea caracterului universal, egal, direct, secret şi liber exprimat al votului. De asemenea, cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi, indiferent de rasă, sex, naţionalitate, origine etnică, limbă vorbită, religie, afiliere politică, origine socială, în condiţiile legii.
Numai că PNL si PSD au decis să meargă pe comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale si mai ales cu liste comune la europarlamentare ceea ce contravine prevederilor Codului Electoral cu privire la votul liber exprimat. Cum poate un alegător simpatizant al PNL să-şi exprime liber votul pe o listă comună cu PSD şi invers ? Este vorba de un aranjament politic meschin si nedemocratic.
In al doilea rând, Ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, este un act profund nedemocratic prin care se dă liber la traseismul politic, ceea ce aduce aminte de anul 2014, când PSD-ul a dat Ordonanţa 55/2014 cunoscuta sub numele de ORDONANŢA TRASEIŞTILOR care permitea migraţia aleşilor locali: „Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 45 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi, îşi pot exprima în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic, organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi, fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor”.
Acest act total nedemocratic a scandalizat atunci marile cancelarii ale lumii. De altfel si Curtea Constituţională a României a decis, in decembrie, 2014 că Legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 55/2014, privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională. Cu toate astea OUG 55/2014, a produs efecte pe parcursul celor 45 de zile, astfel că peste cinci mii de primari şi consilieri au schimbat partidul în urma ordonanţei privind migraţia aleşilor. Cei mai mulţi s-au îndreptat către PSD, marii perdanţi fiind alesii locali ai PNL.
Anii au trecut, PSD-ul si-a schimbat liderii dar năravul a rămas acelasi. Un vechi aforism spune că: „Inteligentul învață din greșelile altora, deșteptul din greșelile lui, iar prostul nu învață niciodată”.
Păcat că liberalii n-au învătat nimic din greselile trecutului cu USL si s-au lăsat împinsi de Iohannis si Ciucă in remorca PSD-istă. Totul a inceput in noiembrie, 2021 când Iohannis din comoditate, in loc sa medieze refacerea coaliției de guvernare PNL – USR – UDMR, a adus PSD la guvernare in alianta cu PNL, desi unii liberali precum Dan Motreanu a explicat că nu vede diferenţa dintre această aliantă cu PSD şi vechiul USL- un proiect făcut în opoziție pentru a fi votaţi sau nu, dar în niciun caz construit după ce şi- au aruncat reciproc vorbe grele. Dan Motreanu a spus și că după ruperea USL, mai bine de 7 ani, PNL a încercat se se desprindă de acel proiect: ”Majoritatea votantului PNL este anti-PSD, iar acum ne propuneţi să ne intoarcem din nou in braţe la PSD şi astfel să existe posibilitatea de a pierde o întreagă generaţie de votanţi PNL”.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat cu ipocrizie că nu încurajează traseismul politic, desi proiectul de ordonanţă de urgenţă care permite migrarea primarilor este elaborat si pus în dezbatere publică de Ministerul de Interne condus de liberalul Cătălin Predoiu.
In concluzie: PNL și PSD, aceeași mizerie.