La 106 ani de la Marea Revoluție Rusă, din 1917, un nou „țar” din Rusia stă pe un butoi cu pulbere foarte aproape să îi explodeze sub… părțile moi.
Partea anecdotică, dacă poate cineva îndrăzni să îi spună așa atunci când mor oameni, este că spre deosebire de Romanovi cu al lor Nicolae al II-lea, actualul „țar”, Vladimir Vladimirovici Putin, este chiar cel care a aprins fitilul – ba, chiar de mai multe ori, în cei aproape 25 de ani de când conduce Federația Rusă fie din postura de președinte, fie din cea de prim ministru.
Ultimele două „fapte” sunt – spre deosebire de „chestiuni” precum războaiele cecene, cel din Georgia, intervenția din Siria, invazia din Crimeea etc. – și ușor demonstrabile, și cu foarte mare impact.
Primul, evident, este atacul generalizat din februarie anul trecut asupra Ucrainei. Cu un nume care să dea bine la mase și, în același timp, să îi lase multiple opțiuni de ieșire lui Putin, adică nu e război, e „operațiune militară specială” pe care teoretic o oprim oricând dorim noi, conflictul din Ucraina a fost marcat de, iată, peste 16 luni, de câteva succese (sau așa spun rușii) și de o mulțime de insuccese.
De la tigru la motan
Pe plan militar, Rusia era în februarie 2022, considerată o forță redutabilă. Spus pe scurt, pe parcurs, din „redutabilă” a ajuns la stadiul „periculoasă”.
Mii de tancuri pierdute, avioane, elicoptere, nave și tehnică militară de multe miliarde de dolari ce ruginesc prin câmpurile și pădurile ucrainiene și, în plus și cel mai important, zeci (sute, spun unii) de mii de oameni fie uciși, fie prin spitale, sanatorii și institute de recuperare sau prin tabere de prizonieri din Ucraina.
Acesta este bilanțul unei agresiuni ce trebuia aparent să fie, în mintea „țarului” și a echipei sale, o plimbare în parc în care tovarășii din Ucraina și micii pionieri kieveni sau de prin Bucha vor arunca flori proaspete (în februarie, da?) pe tancurile și blindatele sovietice „eliberatoare”.
Un rol esențial îl au, desigur, SUA și NATO, care au sprijinit de această dată Ucraina (unii ne temeam că vor fi, ca și în 2014, doar vorbe și „sprijin moral”) cu tot ce a fost nevoie.
La contribuția statelor s-au adăugat voluntarii (din toate colțurile lumii, atenție!), cu ajutorul cărora, primind de la hrană pentru animalele de companie abandonate și până la tancuri luate în crowdfunding, rezilienții ucrainieni țin scutul încă ridicat.
Forțele armate ale Rusiei NU trebuie subestimate, desigur – o tendință îngrijorătoare pe care o vedem și pe plan internațional, și pe aici pe la noi pe plaiurile mioritice.
„Comandantul suprem” are încă și valiza nucleară, și bombele „vis urât” la care e ea legată. Plus ceva milioane de soldați potențiali pe care îi poate arunca pe front(uri).
Și tu… Evgheni?
Al doilea și cel mai important factor din zilele astea este chiar Evgheni Prigojin. Liderul Wagner este 99,99% creația lui Vladimir Vladimirovici.
Fost vânzător de hot-dog în talcioc, actual om de afaceri prosper în buzunarele căruia fie Putin, fie persoane și instituții controlate de el au băgat și pe față și pe ușa din dos miliarde de dolari (unii spun zeci), șeful Wagner este, în aceste zile, proverbialul cuțit în spate pentru Putin.
Și, spre deosebire de armata regulată rusă, mica dar performanta și bine dotata PMC Wagner este, de la 24 iunie, o amenințare reală pentru liniștea „țarului”.
Da, Putin are milioane de oameni potențial cu arma în mână. Dar ei sunt la mii de kilometri, prin stepele de după Caucaz și prin republicile din Federație (folosite oricum drept furnizori de carne de tun în Ucraina și cam sătule de război).
Prigojin, cu 25.000 de oameni (plus „trădătorii” din armata regulată, cum le spune Putin), este la doar 500 de kilometri de Moscova…
