Rusia a predat trupul lui Alexei Navalnîi, pe care rudele acestuia îl cer de peste o săptămână, după moartea acestuia în închisoare, la 16 februarie.
„Corpul lui Alexei a fost dat mamei sale”, a postat purtătorul de cuvânt al lui, Kira Yarmysh, sâmbătă, pe rețeaua X. „Acum ar trebui să vină și momentul înmormântării. Nu știm însă dacă autorităţile vor împiedica (funeraliile) să se desfăşoare aşa cum doreşte familia şi cum merită Aleksei (Navalnîi)”, a spus Yarmysh.
Evident, semnul de întrebare este legat de faptul că Iulia Navalnaia,soția lui Alexei, s-a angajat sâmbătă să continue în străinătate lupta soţului său şi l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin de faptul că împiedică predarea corpului familiei.
Rusia a ținut mai bine de o săptămână trupul lui Navalnîi
Anunțul morții lui Alexei Navalnîi a venit pe 16 februarie. De atunci, trupul neînsuflețit al disidentului rus a fost ținut de autoritățile ruse care au amenințat chiar că-l vor îngropa pe teritoriul coloniei penitenciare în care a murit.
Liudmila Navalnaia, mama liderului opoziţiei ruse, a acuzat joi autorităţile că au ameninţat-o şi că vor să-i îngroape fiul în secret pentru ca susţinătorii lui Alexei Navalnîi să nu-şi poată lua rămas bun de la cel considerat „inamicul nr. 1 al preşedintelui Vladimir Putin”.
În cursul zilei de astăzi, Iulia Navalnaia, văduva disidentului Alexei Navalnîi, ceruse autorităților ruse „să elibereze” trupul neînsuflețit al acestuia pentru înmormântare și l-a acuzat pe președintele rus Vladimir Putin că este „demonic”.
Într-un videoclip de șase minute postat pe YouTube, Navalnaia l-a acuzat pe Putin că ține „ostatic” cadavrul soțului ei și a pus sub semnul întrebării credința creștină, adesea mărturisită a lui Putin. În videoclip, Iulia Navalnaia a susținut că Putin este personal responsabil pentru ce se întâmplă și că-l „torturează” pe Navalnîi și după moarte, așa cum a făcut-o în viață.
„Știam deja că credința lui Putin este falsă. Dar acum o vedem mai clar ca niciodată”, a spus Navalnaia, adăugând că „niciun creștin adevărat nu ar putea face ceea ce face acum Putin cu trupul lui Alexei”.
În încheierea videoclipulului, ea face din nou un apel: „Dați-ne înapoi trupul soțului meu. Vrem să ținem o slujbă de înmormântare și să-l înmormântăm într-un mod uman, în pământ, așa cum se obișnuiește în creștinismul ortodox”.