Rusia este posibil să fie la fel ca Franța, după cum notează reputatul istoric Stephen Kotkin, într-o analiză publicată în Foreign Affairs. Franța este o țară cu tradiții birocratice și monarhice profund înrădăcinate. Rusia, de asemenea, posedă o tradiție etatistă și monarhică, ce va dăinui indiferent de natura oricărui sistem politic viitor.
În Franța, revoluționarii au abolit monarhia doar pentru a vedea-o revenind atât sub forma unui rege, cât și a unui împărat și apoi dispărând din nou, pe măsură ce republicile au venit și au plecat, consideră Stephen Kotkin. „Franța a construit și a pierdut un vast imperiu de posesiuni coloniale. Timp de secole, conducătorii Franței, dar nimeni mai mult decât Napoleon, i-au amenințat pe vecinii țării”, potrivit sursei menționate.
Astăzi, aceste tradiții trăiesc în multe feluri. „După cum a observat cu perspicace gânditorul francez Alexis de Tocqueville, în lucrarea sa din 1856 – <Vechiul regim și revoluția>, eforturile revoluționarilor de a o rupe definitiv cu trecutul au sfârșit prin a întări fără să vrea structurile etatiste”, mai notează istoricul.

Rusia e ca Franța? Moștenirea monarhică dăinuie în palatele din Versailles
În ciuda consolidării unui sistem republican, moștenirea monarhică a Franței dăinuie simbolic în palatele din Versailles și în alte părți, în statuile omniprezente ale conducătorilor dinastiei Bourbon și într-o formă de guvernare excesiv de centralizată, cu puterea și o bogăție imensă concentrate la Paris.
Chiar și lipsită de imperiul său formal, Franța rămâne o țară extrem de mândră, una pe care mulți dintre cetățenii și admiratorii săi o consideră o civilizație cu un sentiment persistent de misiune specială în lume și în Europa, precum și o limbă vorbită cu mult dincolo de granițele ei (60% dintre vorbitorii zilnici de franceză sunt cetățeni din alte zări). Dar, în mod crucial, Franța de astăzi se bucură de statul de drept și nu își mai amenință vecinii.

Revoluția în Rusia, mai distructivă decât cea franceză
Cât privește Rusia…Rusia, de asemenea, posedă o tradiție etatistă și monarhică ce va dăinui indiferent de natura oricărui sistem politic viitor. „Și are o tradiție revoluționară încărcată care, de asemenea, a încetat să mai fie o aventură continuă, dar trăiește în instituții și amintiri ca sursă de inspirație și de avertisment. Desigur, Romanovii autocratici au fost chiar mai puțin constrânși decât Bourbonii absolutiști”, evidențiază Kotkin.
Revoluția Rusiei a fost mult mai brutală și mai distructivă decât cea franceză. Imperiul pierdut al Rusiei era unul contiguu, nu peste ocean și a durat mult mai mult – într-adevăr, pentru cea mai mare parte a existenței statului rus modern. În Rusia, dominația Moscovei asupra restului țării o depășește chiar și pe cea a Parisului în Franța. Întinderea geografică a Rusiei o depășește pe cea a Franței, înglobând țara în Europa, dar și în Caucaz, Asia Centrală și Asia de Est. Foarte puține țări au multe în comun cu Rusia. Dar Franța are probabil mai mult decât oricare alta.
Dacă Rusia ar deveni ca Franța…
Franța contemporană este o țară grozavă, deși nu lipsită de detractori, potrivit lui Kotkin. Unii condamnă ceea ce consideră că este etatismul excesiv, taxele mari necesare pentru a asigura servicii inegale, precum și un etos socialist larg. Alții găsesc greșeli în ceea ce ei percep drept pretențiile de mare putere ale Franței și șovinismul cultural, conform aceleiași surse.
Alții deplâng dificultatea Franței în asimilarea imigranților. Dar este posibil să fii dezamăgit de aceste sau de alte aspecte ale țării și să recunoști totuși că oferă cel mai apropiat lucru de un model realist pentru o Rusie prosperă și pașnică. Dacă Rusia ar deveni ca Franța – o democrație cu un sistem de stat de drept, care se bucură de trecutul său absolutist și revoluționar, dar nu își mai amenință vecinii – aceasta ar constitui o realizare de prim rang.
„Franța a parcurs un drum întortocheat pentru a deveni ceea ce este astăzi. Amintiți-vă de teroarea revoluționară a lui Robespierre, de expansionismul catastrofal al lui Napoleon, de lovitura lui Napoleon al III-lea (de la președinte ales la împărat), de preluarea puterii de către Comuna din Paris, de înfrângerea rapidă a țării în cel de-al Doilea Război Mondial, de regimul colaboraționist de la Vichy care a urmat, de războiul colonial algerian și de actele extraconstituționale ale președintelui Charles de Gaulle după ce a renunțat la retragere și a revenit, în 1958”, mai scrie istoricul.

Unii ruși ar putea saluta o transformare, alții…
Unii ar putea fi seduși de ideea că Rusia are nevoie de propriul său de Gaulle pentru a ajuta la consolidarea unei ordini liberale de sus, chiar dacă în orizontul imediat al Rusiei nu se profilează un asemenea deus ex machina. „Dar numai hagiografii cred că un singur om a creat Franța de astăzi. În pofida momentelor de instabilitate ale țării, de-a lungul generațiilor, Franța a dezvoltat instituțiile imparțiale și profesionale – o justiție, un serviciu public, o sferă publică liberă și deschisă – ale unei națiuni democratice, republicane”, este de părere Kotkin.
Problema nu a fost în principal faptul că Elțin nu era de Gaulle. Problema a fost că, în 1991, Rusia era mult mai departe de o ordine constituțională stabilă, în stil occidental, decât fusese Franța cu trei decenii mai devreme.
„Unii ruși ar putea saluta o transformare într-o țară care seamănă cu Franța, dar alții ar găsi acest rezultat anatemă”, conchide, printre multe altele, Stephen Kotkin.

Citiți și: Cum gândește „Generația Putin”