Colegul Marian Valentin Burlacu, un împătimit de rugby, ne-a dat vestea tristă că sportul cu balonul oval de la noi este în doliu. ”Alexandru Penciu a plecat dintre noi, definitiv, la 90 de ani”.
”A fost considerat cel mai valoros fundaș român al tuturor timpurilor, fiind inclus în Echipa Secolului XX de revista lunară “Rugby Magazin”, în 2000.
A fost supranumit “Alexandru cel Mare” de către galezi, în timpul turneelor selecționatei Bucureștilor în Regatul Unit, în anii 50.
Prin precizia să de metronom a contribuit la victorii importante ale naționalei. S-a spus că a fost primul fundaș din lume care s-a intercalat în atacul pe treisferturi.
Născut în 1 noiembrie 1932, Alexandru Penciu a început rugby-ul la Petrolul Ploiești, trecând apoi la PPT București și CCA București (devenită Steaua), echipă cu care a câștigat de cinci ori titlul național. Și-a încheiat carieră de jucător la vârsta de 40 de ani, în Italia, la Rovigo, fiind două sezoane consecutiv cel mai prolific marcator de puncte din campionatul italian.
A jucat de 34 de ori pentru România între anii 1955 și 1967, reușind 37 de puncte și a contribuit la prima victorie în fața Franței, din 5 iunie 1960, de la București (11-5), când a reușit o transformare și două drop-goluri.
A activat ulterior că antrenor în Italia, la nivel de copii și juniori.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei”, a scris Marian pe rețelele de socializare.