Rugăciunea către Sfântul Andrei pentru sănătate și dragoste. Creștinii se roagă astăzi pentru sănătate și pentru îndeplinirea tuturor dorințelor, iar una dintre cele mai puternice rugăciuni este cea de mai jos, pe care o citiți chiar în ziua de 30 noiembrie, când este sărbătorit Sfântul Andrei și neapărat îi dedicați și o lumânare.
Rugăciunea către Sfântul Andrei pentru sănătate și dragoste
„Zid ești credincioșilor și turn neclintit tuturor celor ce se sprijină pe tine.
Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi nevrednicii și păcătoșii. Și că cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să-ți cântăm ție: bucură-te făcătorule de minuni, Sfânte Părinte Andrei.
Privește către cei care se roagă către tine și cu bunătate părintească tinde milostiva izbăvire din toate nevoile, tuturor celor care cânta lui Dumnezeu. Puterea cerească umbrând duhul tău, ca dintr-un soare slobozește sfânte razele darurilor către cei ce se ating de ele și tămăduiește pe toți cei bolnavi cu trupul său cu sufletul.
Vifor de ispite și furtuni de nevoi învăluindu-ne pe noi, cu credință alergăm către tine Sfânte ca prin rugăciunile tale să le preschimbi pe toate în liniște. Vrând Făcătorul tuturor făpturilor să ne mântuiască de înșelăciunea dușmanilor, te-a trimis la noi ca pe un apostol, ca prin tine să învățăm să ne îndepărtăm de toate înșelăciunile lumii și prin viața curată să ne apropiem de Dumnezeu.
Zid ești credincioșilor și turn neclintit tuturor celor ce se sprijină pe tine. pentru aceasta alergăm noi la tine; roagă-te împreună cu noi, pentru ca de rugăciunile tale să se milostivească blândul Isus și să ne dăruiască iertare și dezlegare de păcate, nouă, puțin credincioșilor și păcătoșilor. Și-acum și-n vecii vecilor, de-a pururea.
Amin.”
Rugăciune făcătoare de minuni către Sfăntul Andrei
“Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea.
În numele Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm:
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.
Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea.
Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin!”
Cine este Sfântul Andrei, „Ocrotitorul României“
Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Petru şi împreună au fost primii ucenici ai lui Hristos. Spre deosebire de fratele său care era căsătorit, Andrei a ales să-şi trăiască viaţa în feciorie. Acesta ajunge ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, iar în momentul în care Ioan descoperă că Hristos este Mesia, lasă toate şi Îl urmează pe Mântuitor
După Pogorârea Sfântului Duh, cei 12 apostoli au primit teritoriile unde să predice. Astfel, Sfântul Apostol Andrei avea să predice în Scytia şi Asia Mică. Nu se cunoaşte cu exactitate anul morţii sale, ci se presupune că ar fi fost în timpul uneia dintre persecuţiile lui Nero (54-68) sau Diocleţian (81-96).
Potrivit tradiției, Sfântul Andrei este singurul apostol care a ajuns pe teritoriul țării noastre în Dobrogea, unde ar fi întemeiat primele comunități creștine.
În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roşie, iar în 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României“.
Sfântul Andrei este și patronul orașelor Patras, Bordeaux, Bruges, Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi și Mantua.
Unde sunt moaştele Sfântului Apostol Andrei
Capul Sfântului Andrei este prezent în Patras, iar părţi din trupul său sunt prezente în întreaga lume creştină.
Fruntea Sfântului Apostol Andrei se află în Schitul Sfântul Andrei din Muntele Athos, de lângă Mănăstirea Vatoped.
În România, există mai multe sfinte lăcaşe de închinare care deţin părticele din moaştele Sfântului Apostol Andrei.
Astfel, moaşte spre închinare sunt la Mănăstirile Secu, Neamţ, Hurezi, Peştera Sfântului Andrei, Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Târgul Neamţ, Catedrala arhiepiscopală din Galaţi şi Biserica “Sfântul Apostol Andrei” din Oradea.
Citește și: Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor: tradiții, superstiții și povești din folclor
Citește și: Mesaje de Sfântul Andrei. Urări și felicitări care se trimit pe 30 noiembrie