Ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a respins joi, 24 aprilie propunerea de buget formulată de Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva. Mai mult dcât atât, instituția va fi reorganizată din temelii. Din cei 121 de dirctori, doar 17 vor mai rămâne în funcție.
Romsilva concediază peste 100 de directori
Ministrul și-a motiat decizia invocând lipsa de persformanță din partea insituției, Pentru anul în curs, potrivit datelor prezentate de Mircea Fechet, compania are prognozat pentru anul în curs un profit de aproximativ 40 de milioane de lei. Ceea ce ar însemna aproximativ 10 lei/hetar.
„Am respins propunerea de buget pe care au comunicat-o ministerului. Am găsit-o prea puţin ambiţioasă. Profitul propus pentru anul 2025 de către conducerea Romsilva era, dacă îmi amintesc bine, de aproximativ 40 de milioane de lei.
Asta înseamnă aproape 10 lei la hectar, ceea ce, în opinia mea, reprezintă o sumă prea mică, Regia Naţională administrând aproape patru milioane de hectare de fond forestier în România”, a declarat ministrul Mediului Mircea Fechet, după ședința de Guvern.

Din cei 121 de directori Romsilva, doar 17 își vor menține funcția
Dintre cei 121 de directori doar 17 își vor menține funcția, potrivit unei Hotărâri de Guvern care reorganizează aparatul administrativ al companii Romsilva. Astfel, vor rămâne în funcție doar cei care sunt performanți, iar directorii care nu vor respecta indicatorii de performanță vor fi revocați.
„Am propus ca o Direcţie silvică să nu poată avea mai puţin de 200.000 de hectare. E adevărat că urmează să compensăm, pentru că nu-i tot una să ai pădure la munte sau să ai pădure la câmpie. Astăzi, există Direcţii silvice cu puţin peste 20.000 de hectare.
Consider că pentru a deveni director, înainte de toate, trebuie să ai o suprafaţă însemnată de pădure pe care să o administrezi. Totodată, angajarea personalului Romsilva se va face prin concurs naţional, organizat la sediul central Romsilva. Dorim, aşadar, să oferim şanse egale celor care aleg să profeseze în domeniul silviculturii”, a subliniat ministrul de resort.

Astea nu sunt singurele modificări. Ministrul David a mai precizat că urmează ca angajații Romsilva să nu mai fie discriminați în funcție de departamentul la care lucrează. Sunt anumite cazuri în interiorul instituției, a adăugat Mircea Fechet, în care remunerația angajaților diferă foarte mult, deși pregătirea și vechimea în muncă este similară.
Mircea Fechet: Există discrepanțe salariale foarte mari
„Există mari diferenţe de la o direcţie silvică la alta, chiar şi în interiorul aceleiaşi direcţii silvice, în funcţie de cum a crezut şeful de ocol, cum a crezut directorul de direcţie sau cum au crezut alţi angajaţi. Salariile diferă foarte mult pentru aceeaşi pregătire şi pentru aceeaşi vechime în muncă”, a precizat Mircea Fechet.
Potrivit datelor publicate de Romsilva, la nivelul lunii ianuarie 2024, bonusurile plătite angajaților a scăzut cu 60%, după care un an mai târziu bonificațiile au fost eliminate complet în conformitate cu OUG 156/2024. În intervalul 2019-2023 Regia Națională a Pădurilor a raportat un profit brut cumulat de 792,65 milioane lei, din care 716,71 milioane lei au mers către bugetul de stat.

Romsilva a fost înființată în 1991
Compania a fost înființată în 1991. La vremea respectivă numărul angajaților a fost de 46.672 de persoane care au administrat 6,3 hectare fond forestier, potrivit datelor prezentate de HotNews. În decembrue 2023, numărul salariaților a scăzut la 14.189 de angajați și un fond forestier de 3,12 milioane de hectare. Mircea Fechet a anunțat încă din luna ianuarie că intenționează să diminueze numărul angajaților din conducerea Romsilva.
Regia Națională a Pădurilor a ajuns în atenția opiniei publice și din cauza bonusurilor și indemnizațiilor pe care directorii companiei le obțineau la pensionare. În unele cazuri acestea au fost chiar și de 100.000 de euro, mai menționează sursa citată.