Românul care a spionat pentru Rusia, condamnat la închisoare. Alexandru Pișcan, ploieșteanul acuzat de DIICOT că a transmis Ambasadei Ruse la București imagini cu obiective militare românești aflate sub egida NATO, a fost condamnat luni, 31 martie, la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru infracțiunea de trădare în formă continuată.
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au menținul sentința dată de judecătorii de la Curtea de Apel București.
Românul care a spionat pentru Rusia, condamnat la închisoare
Pe numele lui, Dorin Alexandru Pișcan, românul care a spionat pentru Rusia a recunoscut în fața instanței de judecată că a livrat misiunii diplomatice a Federației Ruse în România mai multe imagini cu obiective militare românești și NATO situate în județul Tulcea, precum și fotografii cu un convoi militar care mergea spre Ucraina.
Ploieșteanul își va ispăși sentința într-un penitenciar de maximă siguranță, în regim închis. Surse judiciare au declarat că Dorin Alexandru Pișcan reprezintă un pericol pentru securitatea închisorii. Trimis în judecată de procurorii DIICOT, Pișcan a recunoscut în fața judecătorilor că toate dovezile adunate împotriva lui de către ofițerii SRI și serviciile secrete militare sunt veridice, chiar și materialele video cu tehnica militară descoperite la domiciliul acestuia.

Și-a recunoscut fapta
Totodată, ploieșteanul a mai precizat că fotografiile au ajuns în mâinile unui diplomat rus, declarat ulterior persona non-grata de către statul român și expulzat de ministerul Afacerilor Externe. Pentru recunoașterea faptelor ploieșteanul a primit o pedeapsă mai mică, pentru trădare prin divulgarea secretelor de stat, menționează publicația ziare.com.
Ancheta pornită de la sesizare Serviciului Român de Informații a dus la intertidicția de a mai intra în țară pentru doi spioni ruși care au avut misiunea de a colecta informații sub acoperirea Lukoil. Informațiile au fost confirmate și de autoritățile române. Totul a pornit de la supravegherea lui Dorin Alexandru Pișcan, care, de altfel, a candidat independent pentru Primăria Ploiești. Publicația Oficiul de Știri a scris mai multe despre acest subiect.