Când vine vorba de muncă și de cheful românului de a-și sufleca mânecile și a pune osul la treabă, România e vice-campioană în Europa. E drept că într-un clasament luat de-a-ndărătelea. Adică de la coadă la cap. Și ne referim aici la statutul de asistați social care nu au nici un loc de muncă, preferând să aștepte sub pomul statului să îi pice în gură para mălăiață a ajutorului. Potrivit unei statistici oficiale, în anul 2024, nu mai puțin de 259.418 de români au semnat pe ștatul beneficiarilor de pe urma venitului minim de incluziune – sistem care a înlocuit, încă din ianuarie anul trecut, ruleta ajutoarelor sociale. Situația e cu atât mai cenușie cu cât o mare parte din asistații social preferă să se dea lovită atunci când vine vorba de muncă și să aștepte pomana de 346 de lei din partea Statului român.
Cu un număr semnificativ de asistați social, atingând pragul de 259.418 beneficiari ai venitului minim de incluziune, România ocupă locul doi în Europa atunci când vine vorba despre persoane inactive în câmpul muncii. O spune statistica întocmită recent. Aceeași care arată limpede că, din aproape 8 milioane de cetățeni inactivi (categorie în care am inclus și pensionarii, copiii de vârstă preșcolară sau școlară, precum și studenții), câteva sute de mii preferă statutul de asistați social. Iar o parte dintre aceștia refuză cu obstinație să se angajeze. Astfel, pe parcursul anului 2024, nu mai puțin de 14.855 de beneficiari ai venitului minim de incluziune au refuzat să îndeplinească orele de muncă în folosul comunității (deși legea îi obligă să facă acest lucru) sau să se prezinte la agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă pentru a-și găsi un job. De altfel, România a ajuns să înregistreze a treia cea mai scăzută rată de ocupare a forței de muncă din Uniunea Europeană, cu 67,1%.
Cine intră în categoria „persoanelor inactive”
Conform Eurostat, „persoanele inactive” sunt definite ca fiind „persoanele care nu fac parte din forța de muncă (care nu sunt nici ocupate, nici șomere). Populația inactivă include copii de vârstă preșcolară sau școlară, studenții, pensionarii, precum și acele persoane care, deși se află la vârstă de muncă (15-64 ani), nu muncesc, nu sunt disponibili și nici nu își doresc să muncească (casnice), persoane întreținute de alte persoane ori de stat sau care se întrețin din alte venituri (chirii, dobânzi, rente etc.); Sunt considerate inactive şi persoanele care au declarat că în săptămâna de referință aveau un loc de muncă de la care au absentat, care nu au certitudinea că vor reveni la locul de muncă într-o perioadă de cel mult trei luni şi care nu primesc cel puțin 50% din salariu de la angajator, nu sunt disponibile să înceapă lucrul şi care nu au căutat în mod activ un loc de muncă”.
Statul încurajează formula „La plăcinte, înainte!”
Nu puține sunt scuzele invocate de cei care preferă statul degeaba în detrimentul unui job permenent care ar putea să le asigure un minimum de confort de pe urma lefii câștigate. De la „au, mă doare, sunt bolnav, să moară mama!”, trecând prin „nu mă angajează nimeni” și până la „Să-mi dea Statul de muncă!”, e plină ochi traista cu motive a sutelor de mii de asistați social care refuză să muncească. Paradoxal, sunt voci care susțin că taman acest din urmă motiv (văzut, totuși, din alt unghi) este acela care îngroașă numărul șomerilor. Statul încurajează formula „La plăcinte, înainte!” este convingerea unor sociologi. Potrivit lui Gelu Duminică, citat de Adevărul, „românul nu este ajutat să-și găsească un job care să-i asigure un trai decent. Să presupunem că eu am opt clase și am de ales să mă duc la serviciu, să muncesc cu ziua sau să aștept ajutorul de la stat. Dacă mă duc la muncă, iau salariul minim pe economie, puțin peste 2.000 de lei. Ca să mă duc la muncă, am costuri. Transportul, țigările, mâncarea. Asta înseamnă că trebuie mai întâi să investesc undeva la 30 de lei pe zi… iar salariul îl iau la sfârșitul lunii. Investiția mea se ridică la 660 de lei. Asta înseamnă că, pentru a mă duce la muncă, profitul meu este de doar circa 1.500 de lei. Dacă stau acasă, să zicem că muncesc doar cinci zile pe lună. 150 de lei munca cu ziua… asta înseamnă 750 de lei. Poate 800. Diferența dintre salariu și banii pe care îi câștig fără să am un job stabil ar fi să zicem de 1.000 de lei. Poate puțin mai mult. Ceea ce este super de motivant. Nu mai spunem că acești oameni primesc și ajutor social, și un ajutor pentru lemne, deci… diferența este și mai mică. Și atunci vine întrebarea: a cui e vina? A mea, că nu vreau să mă duc la muncă, sau a ta, statule român, că nu mă încurajezi s-o fac?“, se întreabă, retoric, sociologul.
Școlile de meserii, o soluție scoasă din uz!
Dincolo de aspectul reliefat mai sus, mai există și un altul, demn de luat în considerare. Acela că, nu cu mult timp în urmă, în România funcționau școlile de meserii (așa numitele școli profesionale) al căror scop declarat era tocmai pregătirea temeinică într-io anumită meserie a celor care, din varii motive, nu își doreau să termine liceul sau să absolve o facultate. La vremea lor, respectivele școli erau mană cerească pentru forța de muncă din România. de pe băncile acestor unități de învățământ ieșeau sudori, mecanici, tâmplari, iar lista poate continua la nesfârșit. Din păcate, nu la fel au gândit mai marii peste Ministerul Educației atunci când au decis că școlile de meserii mai mult încurcă. Ca atare, au pus lacăt pe multe dintre ele. Și ne mai mirăm că, pentru joburi destul de bine remunerate, România a ajuns să apeleze la forță de muncă din afară! Nimic mai firesc de vreme ce anumite meserii aproape că au dispărut din peisajul profesioniștilor școliți la noi.
Statul taie macaroana pentru cei care refuză să muncească
Deși ideea de a sista ajutorul social în cazul celor care refuză să muncească sau să presteze ore de muncă în folosul comunității este veche de mai bine de 9 ani (datând la nivel de proiect de prin 2016), ea a început să funcționeze – cu șchiopătatul de rigoare că, nah, suntem în România! -, de la 1 ianuarie 2024. Destul de mulți astați social și-au pierdut, în 2024, dreptul de a mai spera la para mălăiață pe care o așteptau cu gura căscată de sub pomul Guvernului, numărul lor a rămas în continuare destul de mare. Dacă în 2023, aveam vreo 1,4 milioane de români certați cu munca, anul acesta sunt înregistrați în scriptele oficiale ca fiind asistați social aproape un sfert de milion de români (259.418, mai exact). Care, cum-necum, reușesc încă să fenteze legea și să păcălească vigilența autorităților și să aștepte cu mâna întinsă la poarta Statului.
CITEȘTE ȘI: Cine primește azi venitul minim de incluziune