EHF trebuie să decidă organizatoarea EURO 2026 la handbal feminin din 2026. Când o va face?
UPDATE: Decizia s-a amânat
Federația Europeană de Handbal a anunțat decizia de a amâna atribuirea organizării turneului final din 2026. Forul continental a invitat cele cinci țări candidate la o nouă întâlnire.
Ședința de la sediul EHF va avea loc la mijlocul lunii februarie și vor fi prezente România, Cehia, Polonia, Slovacia și Turcia. Decizia pentru găzduirea Euro 2026 la handbal feminin va fi anunțată cu ocazia următoarei reuniri a Comitetului Executiv al EHF, în aprilie 2024.
Campionatul European de handbal feminin din 2026 ar fi trebuit să aibă loc în Rusia, care a obținut statutul de țară gazdă în 2021. Însă Rusiei i s-a retras dreptul de a găzdui turneul final în urma invaziei ruse asupra Ucrainei.
EHF urmează să decidă organizatoarea EURO 2026 la handbal feminin din 2026, iar România are mari șanse să fie nominalizată alături de Slovacia. Hotărârea va fi luată la Koln, forul european reunindu-se acolo cu o zi înaintea finalei Campionatului European de handbal masculin. Conducerea FRH se declară încrezătoare în șansele României de a organiza turneul final de peste doi ani.
O importanță majoră în luarea acestei decizii o are, fără doar și poate, figura extrem de frumoasă pe care a făcut-o România odată cu găzduirea Campionatului European U19. Astfel, țara noastră este pregătită să dea o adevărată lovitură de imagine în handbalul european.
Organizarea Campionatului European de handbal feminin în 2026 ar reprezenta pentru România o oportunitate extraordinară din mai multe perspective, având un impact semnificativ atât pe plan sportiv, cât și pe plan economic și social. Un astfel de eveniment ar contribui la popularizarea și dezvoltarea handbalului în țară. Prin expunerea la nivel internațional, sportul ar putea atrage noi talente, iar copiii și tinerii ar fi inspirați să se implice în această activitate sportivă.
EURO 2026 la handbal feminin – unde ar putea fi organizate meciurile în România
România și-a depus intenția de a organiza Campionatul European de handbal feminin din 2026 alături de Slovacia. În țara noastră, partidele de la EURO 2026 ar urma să fie organizate în cinci orașe: Cluj-Napoca, Pitești, Craiova, Bistrița și București. În același timp, în Slovacia, meciurile ar urma să fie organizate în cele mai importante două orașe ale țării, Bratislava și Kosice. Potrivit Digi Sport, Final-Four-ul turneului final de handbal feminin din 2026 ar urma să fie găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca, o sală cu capacitate de 10.000 de locuri.
Găzduirea unui astfel de eveniment major aduce cu sine un val de turiști, oficiali sportivi și suporteri, generând venituri semnificative pentru industria turistică, hoteluri, restaurante și alte afaceri locale. Astfel, evenimentul poate fi privit drept un impuls economic pentru orașele gazdă. Mai mult, pentru a găzdui un eveniment de asemenea anvergură, este necesară modernizarea și extinderea infrastructurii sportive. Aceasta poate duce la investiții semnificative în facilitățile sportive.
Nu în ultimul rând, un Campionat European reprezintă o oportunitate pentru suporteri să trăiască o atmosferă unică, să împărtășească bucuria sportului și să susțină echipa națională. Evenimentul devine o experiență memorabilă pentru toți cei implicați. În același timp, prezența echipelor de top din Europa poate inspira generații întregi de suporteri. Copiii și tinerii pot găsi în performanțele sportivilor modele și surse de motivație pentru a-și atinge propriile obiective.
Marcel Ciolacu: Organizarea EURO 2026 va atrage noi investiții în România
Decizia Federației Române de Handbal de a își depune candidatura pentru organizarea campionatului european de peste doi ani este sprijinită și de oamenii politici importanți din țară. Spre exemplu, Marcel Ciolacu este unul dintre cei care și-au declarat susținerea intenției FRH de a organiza EURO 2026, spunând că un astfel de eveniment va atrage noi investiții în țara noastră, în special în infrastructură.
“Mă bucur că România își propune proiecte mari și în domeniul sportului. Mă refer la intenția de a organiza Campionatul European de handbal feminin din 2026 la București și Râmnicu Vâlcea. Susțin total această propunere. Sportul românesc are nevoie de competiții majore desfășurate la noi în țară. Asemenea momente atrag în mod natural copiii către sport”, a declarat cu entuziasm Marcel Ciolacu după depunerea candidaturii.
Cu siguranță, organizarea unor meciuri din cadrul EURO 2026 de handbal feminin ar urma să fie privită cu bucurie și de autoritățile locale din cele cinci orașe menționate în rândurile anterioare. În plus, organizarea unui astfel de eveniment important major ar repune țara noastră pe harta sportului european.
Citește și: Campionatul European de handbal masculin. Se știu semifinalele competiției