România a rămas fără nicio reprezentantă la Wimbledon 2024, după ce Anca Todoni a fost eliminată în turul 2.
Aflată pe locul 142 WTA, Anca Todoni a fost singura jucătoare din România ajunsă în turul al doilea, din șase reprezentante tricolore.
Sportiva noastră, la 19 ani, aflată în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, s-a oprit în turul al doilea, cedând în fața americancei Coco Gauff, a doua jucătoare a lumii.
Gauff, în vârstă de 20 de ani, s-a impus cu scorul de 6-2, 6-1, la capătul unui meci care a durat o oră și 7 minute de joc.
Todoni, salt impresionant în ierarhia WTA
Todoni a trecut în calificări de Makarova, Birrell și Parrizas-Diaz cedând un singur set, apoi și-a luat revanșa, în primul tur, în fața Olgăi Danilovic, cu scorul de 7-5, 6-1.
Datorită parcursului bun pe care l-a avut la cel de-al treilea turneu major al anului, Anca Todoni va înregistra un salt impresionant în clasamentul mondial, de nu mai puțin de 24 de poziții.
Dacă până acum cel mai sus urcase până pe 136 WTA, Anca Todoni va ajunge până pe 118 în clasamentul care va fi dat publicității pe data de 15 iulie, după încheierea turneului major pe iarbă.
În februarie, Todoni și-a făcut debutul în circuitul WTA participând la Transylvania Open, după ce a primit un wildcard din partea organizatorilor evenimentului de la Cluj.

În aprilie, clasată pe locul 217, ea s-a calificat pe tabloul principal de simplu la Copa Colsanitas 2024 din Bogota, Columbia, unde a învins-o pe Lucrezia Stefanini în primul tur.
Ca urmare, ea a ajuns atunci în Top 200 în clasament. Ulterior, în iunie, ea a câștigat primul său titlu WTA 125 la Bari, învingând-o pe Panna Udvardy în finală și a avut așadar posibilitatea să pătrundă în Top 150, atingând poziția 136 WTA, pe 10 iunie. În clasamentul LIVE, Anca Todoni e deja a patra rachetă a României!
România nu mai are nicio jucătoare la Wimbledon 2024
România a avut șase reprezentante pe tabloul principal feminin, însă a rămas fără niciuna încă din a treia zi de concurs.
Bogdan a pierdut cu Cristina Bucșa, Gabi Ruse a cedat în fața fostei campioane de la All England Club, Elena Rybakina, Irina Begu a pierdut neașteptat cu Lin Zhu, Jaqueline Cristian a cedat cu Bianca Andreescu, iar Sorana Cîrstea, singura sportivă din România cap de serie la Wimbledon, a pierdut surprinzător cu Sonay Kartal.