România este una dintre cele mai sigure țări din lume arată rapoarte emise de Departamentul de Stat al SUA și de Comisia Europeană. În timp ce numeroase țări din centrul și din Vestul Europei sunt marcate de culoarea galben, care semnifică ,,precauție sporită”, România și state – precum Elveția, Austria, Luxemburg, Ungaria sau Bulgaria – sunt asociate culorii albastru, care reprezintă un nivel precaut cu privire la riscurile asociate călătoriilor.
România este una dintre cele mai sigure țări din lume, așa cum arată Departamentul de Stat al SUA și Comisia Europeană. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalității, oferind o situație mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe țări vest-europene. Conform rapoartelor transmise de Departamentul de Stat al SUA și de Comisia Europeană, România este recunoscută ca o țară foarte sigură pentru cetățeni și turiști.
România este una dintre cele mai sigure țări din lume
În „Raportul pentru cetățenii americani care călătoresc în afara granițelor” (disponibil pe travelmaps.state.gov/TSGMap), România este indicată ca având un risc scăzut și foarte scăzut de infracțiuni. MAI transmite că documentele oficiale internaționale evidențiază progresele semnificative ale României în combaterea criminalității, confirmând statutul său de țară sigură. În ultimii ani, România a înregistrat cifre sub media europeană și internațională la infracțiuni precum tâlhăriile, furturile și alte fapte comise cu violență.
Rapoarte Departamentul de Stat al SUA și Comisia Europeană
Așa cum arată Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Departamentul de Stat al SUA și Comisia Europeană arată că indicatori relevanți privind siguranța în România sunt: Nivel general al criminalității: scăzut; Îngrijorare privind furturi din locuințe: scăzut; Risc de tâlhării și jafuri: scăzut; Furturi de și din autoturisme: scăzut; Atacuri violente: scăzut; Atacuri motivate de origine etnică, religie sau gen: foarte scăzut; Probleme legate de droguri: scăzut; Vandalism: scăzut; Creștere a criminalității în ultimii 5 ani: moderat.
România, în elita statelor sigure din Europa
Poliția Română transmite că, într-o hartă interactivă, realizată de Departamentul de Stat al SUA, România se menține ca pol de stabilitate în regiune. În timp ce numeroase țări din centrul și din Vestul Europei sunt marcate de culoarea galben, care semnifică ,,precauție sporită”, România și state precum Elveția, Austria, Luxemburg, Ungaria sau Bulgaria sunt asociate culorii albastru, care reprezintă un nivel precaut cu privire la riscurile asociate călătoriilor. Rapoartele de la Departamentul de Stat al SUA au în vedere și nivelul scăzut de amenințare teroristă în țara noastră, precum și stabilitatea din mai multe domenii, inclusiv capacitatea autorităților de a oferi asistență și condiții sigure turiștilor. Dincolo de eforturile ample de combatere a infracționalității de orice fel, în cursul anului 2023, polițiștii români au desfășurat 24.250 de activități de prevenire a criminalității, care au avut peste 1.660.000 de beneficiari.
România este una dintre cele mai sigure țări din lume
Datele prezentate e Departamentul de Stat al SUA sunt confirmate și de Eurostat, organism al Comisiei Europene care confirmă faptul că România se află printre cele mai sigure țări din Europa. Poliția Română precizează că numărul de furturi sau tâlhării este semnificativ mai redus în țara noastră decât în multe alte state. Conform ultimei analize Eurostat, România se află printre națiunile cu cele mai puține furturi/spargeri/jafuri întregistrate (sub 500 la 100.000 de locuitori). Totodată, un sondaj realizat de site-ul Numbeo, arată că în România, față de alte state europene, se înregistrează un nivel scăzut al criminalității generale, transmite Poliția Română.