România a trecut în ultima lună prin „Criza Leușteanului”. Insesizabilă, perfidă și insidioasă, această criză a destabilizat grav echilibrul psihic al gospodinelor. Dincolo de glumă, ironie sau sudalmă, România este condusă de un guvern incompetent, căci oricine face ce vrea, iar banii se fac cu o ușurință incredibilă, fără nici cea mai mică jenă. Și totul este posibil, pentru că românii au devenit pur și simplu inerți la orice aberație.
Scenă din Piața Obor, de acum trei săptămâni. Mergeam printre tarabe și, la un moment dat, am vrut să cumpăr leuștean. Văd scris cu pixul: 5 lei. N-are cum! mi-am zis în sinea mea, dar mai bine întreb.
- Nu te supăra, cât costă leușteanul?
5 lei, zise o doamnă mai durdulie, cam pe la vreo 45-50 ani.
Mă uit la cel vreo 5-6 fire amărâte de leuștean și întreb savant:
- Dar ăsta de unde e, din America de Sud? Din Australia?
Femeia se încruntă și ia poziție de atac:
-Și ce nu vă convine?
- Păi, ce să îmi convină! Bananele și portocalele aduse de la sute și mii de km distanță sunt pe ieftineală. Zici că leușteanul e vreun fruct exotic.
Aici intervine și vecinul de tarabă, unul mai gras și mai voluminos:
- Ce facem acum, ne luăm la mișto?
Da’ cine a început? Și am plecat fără leuștean. În ciorba de a doua zi am pus leuștean uscat, dintr-un plic de condimente. Sigur că nu este același lucru, dar am refuzat să plătesc absurda sumă de 5 lei, pentru câteva fire de verdeață. Apropo, mărarul și pătrunjelul erau doar 2 lei.
După vreo două-trei zile de la acest incident, intru într-un supermarket. Unul dintre cele care au împânzit Bucureștiul. Pur întâmplător trec pe lângă locul unde sunt legumele și fructele și îmi atrage atenția verdeața, cam pleoștită ce-i drept. Mă uit și rămân aproape mut: Leuștean 5 lei, import Italia. Stau strâmb să judec drept, dar parcă ceva îmi scurtcircuita circumvoluțiunile. Cum mă? Leuștean de import? Din Italia? Băi, chiar atât de proști și de idioți am ajuns, încât să importăm leuștean? Bașca la ce preț?
După care încep să judec la rece și să identific două fenomene. Primul este inflația de import, iar al doilea este manipularea pieței prin tunuri bine gândite și direcționate.
Să vedem cum este cu inflația de import! Cine are timp și suficientă minte să urmărească și să înțeleagă prețurile, trebuie să meargă și în piață și în supermarket și să facă comparația. Aproape invariabil, prețurile din piață urmăresc prețurile de la supermarket. Ceea ce mă duce cu gândul că, de fapt, avem aceeași marfă, de la același importator, iar țăranii noștri nu vând produse românești, tradiționale, ci doar o marfă de import, care umflă buzunarele unor importatori șmecheri, dar suficient de puternici, încât să manipuleze prețurile pentru toată piața bucureșteană.
Dar dacă în piețe și în supermarket-uri sunt mărfuri diferite, înseamnă că producătorii români speculează și ei diversele crize de aprovizionare. Astfel că ei nu sunt mai fraieri să vândă ieftin, dacă piața suportă prețuri mai mari pentru anumite produse, în anumite perioade. Și atunci se întâmplă că românii noștri să realizeze niște profituri nesperate, ajutați fiind tocmai de marile super/hipermarketuri. Dar lăcomia producătorilor români se întoarce împotriva lor, pentru că ei vor fi întotdeauna varianta de rezervă în aprovizionare și nu prima opțiune.
Creșterea prețurilor pentru anumite produse, în anumite perioade de timp, nu are nici o legătură cu cererea și oferta sau cu mecanismele de piață, respectiv a fost secetă și unele produse vor fi, în consecință, mai scumpe. Nu, aici este vorba despre sincope pe lanțul de aprovizionare, sincope care nici măcar nu se întâmplă pe teritoriul României. În urmă cu doi ani a mai fost o situație similară cu ceapa, când prețul a sărit de la 3 lei/kg, la neverosimilul preț de 9-10 lei/kg, ulterior stabilizându-se la „numai” 7 lei/kg. După încă un an, prețul la ceapă a revenit la normal, fiind de sub 5 lei/kg.
Acum se întâmplă ca prețul la leuștean să fie ceva mai suportabil, adică 3 lei pentru o legătură, doar pentru că supermaketurile i-au descoperit pe producătorii români. Ce să vezi! Leuștean era disponibil și la producătorii români, nu-i așa? De fapt aici intuiesc că sunt jocurile unor șmecheri care manipulează piața, și nu că ar profita de vreo anomalie. Evident, avem o instituție numită Consiliul Concurenței, care doarme pe ea, un fel de loc unde se poate sforăi liniștit pe salarii babane. Deci de la Consiliul Concurenței nu tragem nici o nădejde cum că ar ști sau ar dori să știe ce se întâmplă. De ce a ajuns, totuși, ca leușteanul să coste dublu în comparație cu pătrunjelul și mărarul? Uite, de-aia! Ca să nu mai pun în ciorbă leuștean. Oricum ideea este că gospodinele pun ceva verdeață pentru un gust ceva mai fresh.
Dacă nu ne protejează nicicum Consiliul Concurenței, atunci cine o poate face? Păi în afară de presă, cam nimeni. Pun pariu că nici Nicușor Dan, nici Crin Antonescu, adică cei care ne aburesc filmându-se în pre-campanie cum sunt ei gospodari, ca niște bărbați cu preocupări casnice, habar nu au de prețul leușteanului care a luat-o razna fix când ne sugerează ei cum să votăm. Din păcate, nici jurnaliștii nu prea fac piața, pentru că nu prea excelează ei la gătit. Nici măcar vreo asociație patronală sau vreun sindicat? Păi, de ce! Ei știu să strige numai când le sunt afectate interesele în mod direct și cer subvenții, adică tot prostăvanul de contribuabil/consumator să plătească pentru ei.
Și uite așa, înțelegem că economia de piață este de fapt o junglă, în care interesele punctuale ale unor profitori/manipulatori nu au legătură cu vreun business corect. Dacă în România se pot face tone de bani cu leușteanul, vă dați seama cum este când vine vorba de energie, gaze, petrol, fier sau beton? Vorba lui Adrian Păunescu: nu suntem o țară bananieră, pentru că în România nu cresc banani, dar cu siguranță suntem o țară corcodușieră!
