Meciul României cu Slovacia, ultimul din grupă, a adus România din rai în iad, înapoi în rai, pentru ca la final să ajungă în optimi, cu emoții, dar cu certitudine. Chiar dacă vom veni acasă după meciul din optimi, nu e nici un fel de supărare, că doar nu vrem să ne umflăm mușchii cu ăia care au tradiție în fotbal cât avem noi am făcut țuică de prună.
Așteptat cu sufletul la gură de mai toată suflarea românească, indiferent dacă se pricepe la fotbal sau au tangențe cu sportul ăsta cât are porcul cu canotajul, meciul România – Slovacia a scos peri albi tuturor celor care s-au uitat la televizor, mai ceva ca la eclipsă și au suferit alături de miile de români plecați la Frankfurt să vadă echipa națională, între două reprize de bere și petrecere. Îmi pare rău că-n am ajuns și eu la Frankfurt, să mai văd ce face hipopotamul de la grădina zoologică de care m-am despărțit în relații cordiale acum 34 de ani.
România din rai în iad, și din nou în rai, da’ de la penalty
În prima repriză mi-a cam stat berea în gât și telecomanda pe masă, după ce ai noștri, timorați de parcă i-ar fi așteptat DNA-ul să dea declarații în cazul Coldea și după ce au luat un gol de curtea școlii, ne-am aflat pentru câteva zeci de minute pe ultimul loc, cu bagajele făcute la hotel și cu biletele spre București la un clic distanță. Pentru cei care nu se pricep la fotbal, meciul a fost de medicamente de inimă. Să ai tu șansa să te duci în optimi și să începi de parcă ai juca la școala din Pătârlagele e puțin cam peste mână. Noroc că Hagi ăla mic s-a strecurat ca șoarecele pe sub gard și a obținut un penalty perfect valabil, dar nesperat, care ne-a mai pus inima în lăcașul ei din piept, trimițându-ne din nou pe locul întâi, pentru că Belgia se screamea să dea un gol în meciul cu Ucraina, mai ceva decât un ceferist constipat. (Imaginează-ți un controlor de tren care e constipat de trei zile, în wc-ul de la clasa I) Să vedem dacă ai imaginație.
Repriza a doua, ca la păcănele. Și cu bune și cu rele
În repriza a doua, ai noștri sau mai deșteptat, după ce au repetat în gând refrenul Imnului național și au început să joace ceva ce semăna a fotbal. Nici adversarii noștri n-au stat degeaba și le-au dat alor noștri de rezolvat niște probleme. Nu atât de grele câte le-au dat de rezolvat Răzvan Marin și Drăguș, care primul minutul ‘58 i-au făcut pe slovaci să respire ca Darth Vader. O ploaie torențială a început să își facă de cap pe la jumătatea reprizei a doua, transformând meciul într-unul de polo cu piciorul. Nu pot să nu mă căciulesc până la pământ în fața portarului Niță, care a scos tot și a salvat România de la goluri mai multe decât se găsesc într-o bucată de cașcaval Emmentaler. Ultima parte a meciului s-a jucat efectiv pe furtună și un vânt de ar fi băgat mingea direct în gol și o ploaie pe care ne-am fi dorit-o și noi, aici în București. Ultima parte a meciului ne-a ținut cu sufletul la gură mai, mai să-l scuipăm ca pe semințe. Dar, așa cum scriam ieri, Dumnezeu a fost român și probabil și-a întors puțin fața și către noi, că tare aveam nevoie.
Până la urmă, cei care au câștigat au fost spectatorii, care au avut ocazia să vadă o echipă a României mai obosită decât în meciul cu Ucraina, mai dezorientată decât în meciul cu Belgia, dar cu motoarele turate. Publicul primește din partea mea și a câinelui meu nota 10, iar faptul că până acum nu s-a bătut cu Poliția, n-a aruncat cu sticle în teren și n-a făcut prăpăd, arată că mai există speranțe de a ne întoarce înapoi la educație. Chiar dacă va ieși după optimi din joc, România a arătat că, cel puțin în fotbal e pe drumul cel bun și că noua generație de fotbaliști avându-l ca purtător de drapel pe Niță, care a fost de departe cel mai bun jucător al României, a făcut un pas uriaș spre marea performanță.
Gică Contra vă urează azi să aveți ghete cu crampoane de ciocolată și lingurițe din soare de mare.
CITIȚI ȘI: Românii sunt printre cei mai proști din Europa
