România a debutat fantastic la EURO 2024, câștigând cu 3-0 partida cu Ucraina. Astfel, „tricolorii” sunt la un pas de „optimi”, o performanță istorică.
După succesul fabulos al României, a venit rândul Slovaciei să producă surpriza cu Belgia și să se impună cu 1-0, iar din acest moment calculele devin extrem de interesante în Grupa E.
Romania, șanse mari la calificarea în optimile EURO 2024
După prima etapă, tricolorii sunt pe primul loc, cu 3 puncte și golaveraj +3. În continuare, Slovacia este pe doi, cu 3 puncte și +1 golaveraj, în timp ce Belgia și Ucraina, văzute principalele favorite, sunt fără punct după primele runde, pe trei, respectiv patru.
Victoria României cu Ucraina îi apropie pe tricolori de un loc în optimi, în contextul în care și cele mai bune 4 locuri 3 vor merge în faza următoare a competiției. Cu un singur punct din următoarele două partide, România ar fi aproape sigură de calificarea mai departe.

În urma succesului însă, românii pot spera chiar la o clasare mai bună. Calculele vor fi mai clare după partidele din etapa a 2-a, când Slovacia întâlnește Ucraina vineri, iar România joacă împotriva Belgiei de la ora 22:00, sâmbătă.
Cu un succes în acel joc, România ar fi 100% sigură de calificarea în optimi, dar și un egal sau o înfrângere ar menține șanse mari pentru tricolori.

Cum arată calculele grupei E
În funcție de locul pe care va termina faza grupelor, România poate să își facă momentan o idee despre numele posibilului adversar pe care ar urma să îl întâlnească în optimi.
Calculele cele mai simple par acum în cazul în care România ar termina pe locul 2 grupa, însă indiferent de poziție este cert că România ar avea un adversar de top în fazele eliminatorii.
Dacă România termină pe locul 1 în Grupa E
- va juca în optimi cu echipa care termină pe locul 3 în grupele A, B, C sau D
-
partida va avea loc pe 2 iulie, la ora 19:00, la Munchen
Dacă România termină pe locul 2 în Grupa E
-
va juca în optimi cu echipa de pe locul 2 din Grupa D, una dintre Franța, Olanda, Austria sau polonia
-
partida va avea loc pe 1 iulie, la ora 19:00, la Düsseldorf
Dacă România termină pe locul 3 în Grupa E (unul dintre cele mai bune 4 locuri 3 din cele 6 grupe)
-
va juca în optimi cu echipa de pe locul 1 din grupa C (cel mai probabil Anglia sau Danemarca, și ea cu șanse) pe 30 iunie, la Gelsenkirchen, de la ora 19:00
-
va juca în optimi cu echipa de pe locul 1 din grupa B (Italia și Spania par favorite la primul loc acum, după prima etapă) pe 30 iunie, la Koln, de la ora 22:00

Programul grupei E la EURO 2024
România – Ucraina 3-0
Belgia – Slovacia 0-1
Slovacia – Ucraina (21 iunie, 16:00)
Belgia – România (22 iunie, 22:00)
Slovacia – România (26 iunie, 19:00)
Ucraina – Belgia (26 iunie, 19:00)