Două milioane de români nu au asigurare de sănătate, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. În cursul anului trecut, au fost făcute peste 700.000 de consultaţii pentru pacienţii neasiguraţi, a precizat Alexandru Rafia.
Dacă o persoană fără asigurare medicală necesită o intervenţie medicală, fie se prezintă la unitatea de primiri urgenţe, fie merge la medicul de familie, explică ministrul Sănătăţii.
O persoană fără asigurare medicală nu beneficiază de concediu medical, a explicat ministrul Alexandru Rafila.
Potrivit acestuia, Guvernul a introdus, printr-o ordonanţă din anul 2022, posibilitatea ca persoanele fără asigurare să beneficieze de un pachet minim de servicii medicale, servicii care se desfăşoară la nivelul medicului de familie, adică un consult.

Persoana nu beneficiază nici de trimitere, nici de reţetă compensată, deci ea trebuie să suporte aceste costuri.
‘Sigur, dacă ai o boală care necesită o intervenţie medicală, atunci ai ori unitatea de primiri urgenţe, ori medicul de familie. Sistemul funcţionează de la 1 Ianuarie 2023. Aş vrea să-mi cer scuze faţă de colegă mea, doamna preşedintă a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care cred că a făcut o mică confuzie: nu intră în vigoare de la 1 iulie 2024, funcţionează deja de la ianuarie 2023. Iar finanţarea vine de la Ministerul Sănătăţii prin transfer către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. În cursul anului trecut, au fost făcute peste 700.000 de consultaţii pentru pacienţii neasiguraţi”, a spus Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii a anunțat că în jur de două milioane de români sunt neasiguraţi medical.”. E o cifră mare, asta e realitatea”, a declarat acesta.
Citiți și
Atenție! Cauzele necunoscute care determină senzația de sete