Sorana Cîrstea a fost eliminată încă din primul tur de la Roland Garros 2024, sportiva noastră fiind învinsă în trei seturi de Anna Blinkova (25 de ani, 55 WTA), scor 3-6, 6-3, 6-7.
La fel ca în 2022, Sorana Cîrstea (34 de ani, 30 WTA) a fost eliminată din turneul de la Paris în turul 1. Meciul trebuia să înceapă la ora 12:00, ora României, dar ploaia a făcut ca partida să înceapă cu cinci ore de întârziere. La capătul unei dispute de două ore și jumătate, Sorana a fost eliminată.
Roland Garros 2024: Sorana Cîrstea, eliminată încă din primul tur
În ciuda orarului dat peste cap din cauza condițiilor meteo, Sorana a început bine meciul cu Anna Blinkova și a condus cu 3-0 în primul set. Românca a solicitat un timeout medical din cauza unor dureri la glezna stângă, iar Blinkova a încheiat setul cu șase gameuri câștigate la rând.

Cap de serie numărul 28, Sorana nu a cedat, iar setul al doilea i-a adus trei breakuri și partida a intrat decisiv.
Condusă cu 3-1, Cîrstea a revenit până la 4-3 în setul al treilea, dar a cedat un serviciu când era mai important. La 5-5, meciul s-a întrerupt câteva clipe pentru că a început ploaia, dar organizatorii au lăsat meciul să continue si cele doua s-au dus in tiebreak.
Rusoaica a început perfect, Sorana a echilibrat jocul și a strâns scorul, însă nu a putut duce ritmul până la final, iar Blinkova a ieșit câștigătoare cu 10-5. În tribune a fost fotografiat și Ion Țiriac.
Blinkova wins it 10-5 in the match tiebreak.
Crazy 3rd set. Won the last 6 points.
Collapse from Cirstea from 5-4 up in the tiebreak. Another seed out. pic.twitter.com/CVnZu5EQUY
— José Morgado (@josemorgado) May 28, 2024
Pentru prezența pe tabloul principal, Sorana Cîrstea primește 73.000 de euro și 10 puncte în clasamentul WTA.
Pe tabloul principal de la Roland Garros mai sunt două românce, Ana Bogdan, care o întâlnește în runda a doua pe Anastasia Pavlyuchenkova, și Irina Begu, care se confruntă cu Linda Noskova.
Jaqueline Cristian a fost și ea eliminată în primul tur, învinsă de letona Jelena Ostapenko, campioană pe zgura pariziană în 2017, în finală cu Simona Halep.