De aproape șapte ani, aproximativ 500-600 de sportivi români, foști campioni olimpici, mondiali sau europeni, primesc rente viagere la nivelul din decembrie 2017, calculate în funcție de salariul mediu brut din acea perioadă. Această stagnare a valorilor rentei a generat nemulțumiri în rândul sportivilor, mulți dintre ei fiind afectați de condiții de sănătate sau sociale dificile.
Doina Melinte, fostă campioană olimpică, a subliniat acum situația dificilă, precizând că pentru mulți dintre acești sportivi fiecare leu contează. Rentele viagere au fost introduse în 2000, printr-o inițiativă legislativă a lui Crin Antonescu, și se calculează pe baza salariului mediu brut pe economie și a numărului de medalii câștigate la competiții internaționale.
În 2017, când s-au plafonat rentele, salariul mediu brut era de 3.662 lei. Până în iunie 2024, acesta a crescut cu 131%, ajungând la 8.480 lei, însă rentele sportivilor au rămas neschimbate. În prezent, sumele primite de sportivi variază între 3.493 lei (circa 700 de euro) și 16.635 lei (aproximativ 3.340 de euro), însă ele ar trebui să fie actualizate conform creșterii salariului mediu brut.
Dacă s-ar fi respectat actualizarea în funcție de creșterea salariului brut, statul român ar trebui să plătească astăzi aproximativ 8,5 milioane lei lunar (1,7 milioane de euro), ceea ce ar însemna un efort anual suplimentar de circa 12 milioane de euro. În schimb, statul continuă să economisească această sumă prin blocarea rentelor la nivelul din 2017.
“E complet anormal! Și nu spun asta pentru mine, că, slavă Domnului!, am tot ce-mi trebuie. Mă gândesc la foști sportivi, unii aflați în situații medicale sau sociale sensibile, pentru care fiecare leu reprezintă un mare sprijin”, a declarat pentru GSP Doina Melinte, fostă campioană olimpică, mondială și europeană la atletism.
Cum sunt calculate rentele viagere ale marilor campioni
Potrivit Legii 69/2000, sportivii care au câștigat medalii în competițiile internaționale de prestigiu, precum Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene, sunt eligibili pentru a primi o rentă viageră. Aceasta este echivalentă cu 1,5 salarii medii brute pe economie și este acordată pe baza performanțelor obținute:
- 100% din valoarea rentei pentru prima medalie de aur la Jocurile Olimpice.
- 80% pentru prima medalie de argint la Jocurile Olimpice sau prima medalie de aur la Campionatele Mondiale.
- 70% pentru prima medalie de bronz la Jocurile Olimpice sau prima medalie de aur la Campionatele Europene.
Legea prevede, de asemenea, că sportivii care au câștigat atât titluri olimpice, cât și mondiale sau europene, pot cumula rentele pentru cea mai bună performanță și cea inferioară.
Printre beneficiarii acestor rente se numără sportivi de renume precum Marian Drăgulescu, Nadia Comăneci, Ana Maria Popescu, Elisabeta Lipă și Gabriela Szabo. Ministrul Eduard Novak, care a fost și el beneficiar, a suspendat primirea rentei viagere în 2022, în urma criticilor.
Doina Melinte: “Bani sunt. Nu înțeleg ce se întâmplă!”
Doina Melinte, fosta campioană olimpică și mondială, se numără printre sportivii care încasează valoarea maximă a rentei viagere înghețate, respectiv 16.635 lei. Această sumă reflectă performanțele sale remarcabile, incluzând cele 13 medalii obținute la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene, dintre care cele mai valoroase au fost câștigate la Olimpiada de la Los Angeles din 1984: aur la 800 m și argint la 1500 m.
De-a lungul carierei sale post-competitivă, Doina Melinte a ocupat funcții importante în sportul românesc, inclusiv la conducerea Agenției Naționale Antidoping și în Comitetul Executiv al COSR, de unde s-a retras recent din motive de vârstă.
Melinte a readus în discuție problema rentelor viagere înghețate, care a fost blocată printr-o Ordonanță de Urgență emisă de Guvernul Mihai Tudose la sfârșitul anului 2017. “Sunt săgetător și spun lucrurile direct. Nu înțeleg ce se întâmplă! Și n-o înțeleg nici pe Elisabeta Lipă de ce nu face demersuri pentru a debloca rentele, care ar putea fi aduse măcar la nivelul salariului brut din 2020, 2021, nu neapărat ce avem în 2024”, le-a spus Doina Melinte celor de la GSP.
Memoriu la ANS și la Guvern
“S-au dat acum premieri peste premieri la Paris, s-au dublat recompensele, dar la campionii din urmă, care realmente trăiesc din această rentă, nu se mai gândește nimeni. Nu sunt invidioasă, foarte bine că au fost premiați cei de la Paris, bravo lor!, dar nu e în regulă deloc să ții blocate rentele din 2017 încoace pentru niște oameni care au adus glorie țării. Pe vremuri, așa cum se întâmplau lucrurile atunci, sportivii erau angajați ca muncitori prin fabrici, au pensii foarte mici, iar unii chiar își duc traiul pe baza rentei viagere”, a mai adăugat Melinte.
Fosta atletă a depus un memoriu la Agenția Națională pentru Sport (ANS) și la Guvern la finalul anului trecut, însă până în prezent nu s-au luat măsuri pentru rezolvarea situației. “Am luat multe semnături de la sportivi, care nu mai înțeleg nici ei ce se petrece. Nu mi se pare că stă în picioare explicația continuă că nu sunt bani. Eu văd că sunt! Și știu că sunt!”, a completat ea.
“N-o înțeleg pe Elisabeta Lipă de ce nu intervine. A zis că nu e momentul. Niciodată nu e momentul! Răspunsul momentan e unul singur: uitare! Dacă am merge acum în instanță cu această speță, chiar la CEDO, am câștiga fluierând, dar nu-și propune nimeni să ajungem acolo”, mai transmite Doina Melinte.