Sub presiunea cetățenilor greci care cer „acces liber” pe plajele pline de șezlonguri și umbrele de soare, autoritățile au intensificat recent controalele, după cum a declarat duminică pentru AFP primarul insulei Paros.
Markos Koveos, primarul acestei insule din Marea Egee, a spus că „încălcările legii privind instalarea de afaceri la malul mării sunt o problemă recurentă, dar în această vară problema s-a agravat și, datorită implicării cetățenilor, controalele au fost intensificate”.
De atunci, numeroase fotografii și videoclipuri care arată plaje invadate de șezlonguri la „prețuri adesea exorbitante”, potrivit utilizatorilor de rețele de socializare, au invadat rețelele de socializare. Hashtagul „kinima petsetas” (mișcarea prosoapelor de plajă sau „plaje libere”) a devenit unul dintre principalele tendințe pe platforma X, fosta Twitter.
Proteste au avut loc și pe alte insule turistice – Mykonos, Naxos, Creta -, precum și în stațiunile balneare de pe continent, din Halkidiki (nord) până la plajele din Attica, regiunea din jurul Atenei. „Vrem ca spațiile publice, precum cele de la malul mării, să fie libere, accesibile și curate. Nimic mai puțin”, rezumă grupul „Cetățeni activi” pe X.
Au început arestările
Potrivit legislației din Grecia, comercianții sau barurile de pe plajă să lase un spațiu liber egal cu cel puțin 50% din suprafața plajei, pentru a garanta accesul la mare.
„În caz de încălcare a legii, primăriile trebuie să raporteze problema Ministerului de Finanțe, care este responsabil de acordarea de autorizații pentru societățile comerciale de pe plajă și de impunerea de amenzi”, subliniază Markos Kovaios.
Uniunea Consiliilor Municipale din Grecia a cerut recent guvernului să transfere toate competențele de control asupra plajelor către autoritățile locale, astfel încât legea să poată fi aplicată mai eficient. Săptămâna trecută, Ministerul de Finanțe a intensificat controalele pe insulele Ciclade, iar trei manageri de companii turistice din Naxos au fost arestați pe loc pentru ocuparea „ilegală” a plajelor.
Un simbol al luptei „de plajă”: Prosopul!
Prosopul a devenit un simbol al luptei pe insula Paros din Grecia: o mişcare cetăţenească îşi face simţită tot mai mult prezenţa, sătulă de faptul că şezlongurile de închiriat din barurile de pe plajă invadează tot mai mult spaţiul public, după cum evidențiază EFE într-un reportaj și Greek City Times.
Locuitorii insulei turistice, din arhipelagul Insulelor Ciclade, au protestat la începutul lunii august pe plaja Sfânta Maria, cu prosoape şi pancarte în mână, strigând: “ne vrem plajele înapoi!”.
Proprietarul barului de pe plajă din acel loc amplasase şezlonguri şi umbrele de-a lungul întregului mal, deşi avea dreptul să facă acest lucru doar într-o anumită zonă.
Această infracţiune nu este singura, din moment ce cei 7.000 de metri pătraţi de coastă concesionaţi legal oamenilor de afaceri din Paros au fost extinşi ilegal la 19.000 de metri pătraţi, a denunţat – la televiziunea privată SKAI – Mihalis Kirizianos, membru al unei iniţiative numită de mass-media “Mişcarea prosoapelor”.
Controale pe toate plajele din ţară
După protestul de pe plaja Sfânta Maria, o mare parte din şezlonguri şi umbrele au fost îndepărtate, iar proprietarul tavernei de pe plajă a fost reclamat la poliţie. Protestul nu este îndreptat împotriva turiştilor, ci împotriva barurilor ale căror şezlonguri şi umbrele invadează plajele.
Ministrul economiei şi finanţelor din Grecia, Kostis Hatzidakis, a promis că în august vor fi efectuate controale pe toate plajele din ţară, iar cei care încalcă legea vor fi pedepsiţi. Hatzidakis a cerut respectarea legalităţii concesiunilor de stat şi a avertizat că orice încălcare de către oamenii de afaceri va atrage după sine o sancţiune.
Republica Elenă nu recunoaşte plajele private în legislaţia sa şi, cu toate acestea, în majoritatea insulelor turistice, nu doar în Paros, acest regulament este încălcat de ani de zile şi accesul cetăţenilor în aceste spaţii publice este dificil.
Barul cu zid pe plajă
Pe insula Naxos, iniţiativa “Salvaţi plajele din Naxos” a fost creată în ultimele săptămâni cu o petiţie care a strâns deja mii de semnături. Pe insula Mykonos, una dintre cele mai populare destinaţii de vară din lume, un bar de pe plaja Panormos a ridicat un zid şi a rezervat astfel în mod arbitrar o plajă întreagă doar pentru clienţii săi.
Barul de pe plajă a fost amendat cu 13 milioane de euro şi au fost demolate construcţiile ilegale ridicate de proprietarul barului, inclusiv zidul construit de acesta, dar acest tip de sancţiune este excepţia şi nu regula.
“Mai presus de orice este aplicarea legii, nu vom face rabat pentru nimeni”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Pavlos Marinakis.