Acum, la ora la care scriu, tu tragi la aghioase, având un coșmar adică visând că îți face Loredana Groza cafeaua în bucătărie. Anul ăsta am făcut un revelion în care cuvântul de ordine au fost pițipoancele, singure sau măritate, cu iubiți sau fără, pițipoancele sunt o prezență constantă în peisajul național. Cu sau fără serviciu, corporatiste, judecătoare sau manichiuriste, pițipoancele sunt ca țânțarii: multe și sâcâitoare. Un revelion cu pițipoance era tot ce îmi doream la început de an.
Povestea începe acum câteva zile, când am primit un telefon de la o prietenă de-a mea, pe nume Adriana, care m-a întrebat direct, abrupt și fără ocolișuri: „Unde faci revelionul?”. I-am zis că nu știu, pentru că cele două oferte pe care le aveam, una la cârciumă, una într-o casă de om, nu prea îmi dădeau fiori existențiali.
Mi-a zis: „Hai cu mine”. Am întrebat-o unde. „Ai să vezi”. M-a făcut să-mi amintesc un revelion împreună, acum cred că vreo 20 de ani. Ne-am distrat copios. Ne știm din clasa întâi, am fost colegi la școala generală și am rămas în relații foarte bune și după aia.
Adriana este un monumental om de afaceri. Are o firmă care îi merge foarte bine și o statură impresionantă: aproape 1,80 m și 120 de kg. Își alege iubiții dintre sportivi: rugbiști, luptători, handbaliști. Îmi mărturisea că are patul ranforsat cu grinzi de metal, ca să nu cedeze. „Mergem cu mașina mea pe a ta o lași la mine și o iei mâine când te întorci, iei și tu un taxi, că nu se face gaură în cer”. Zis și făcut.
Femeia are o mașină pe măsură; cea mai mare Toyota din gamă, nu știu cum îi zice. Am încercat să o descos să aflu unde mă târăște, dar n-a vrut să-mi spună.
M-am gătit frumușel. Blugișori cumpărați de vreo două săptămâni, sacouaș bleumarin și cămășuță albastră. Pantofiori moi, culoarea pielii natur. De firmă.
Cravată nu mi-am pus, la vârsta mea nu cadrează. Pe la vreo 21:30 m-am prezentat la doamna, care mă aștepta cu cafeaua și whisky-ul pregătit. Whisky-ul l-am băut, că și așa nu conduceam și la final am dat pe gât și cafeaua, ca să mă țină până dimineață.
Am întrebat-o ce ducem de revelion și mi-a zis „nimic”, că s-a ocupat ea de tot, dar pentru că aveam acasă o sticlă de whisky Macallan de 12 ani, am zis să nu mă duc cu degetul în gură.
Locația se afla undeva în zona de nord, dar nu în partea de fițe. Casă mișto, cu piscină interioară, șmecherie. Lumea ca la balamuc. Gazda, om de afaceri cu bani cât să îngroape juma de București în aur. Evident făcut din imobiliare. Când am ajuns am căscat ochii cât capacul de la mașina de spălat. Pițipoance de toate felurile, cu iubiți, fără iubit, blonde, brunete, roșcate. Toate umflate cu silicon acid hialuronic și alte alea. Adriana îmi dă un ghiont: „Ce, hai că te-ai scos, îți refaci viața noaptea asta”. M-a bufnit râsul și am zis: „Băă, nu-mi iau maimuță”.
Toate pițipoancele aveau același numitor comun: siliconul. Indiferent de vârstă, erau îndopate, tată, cu silicon, de-ajungeai să aprovizionezi zece firme de instalatori. Marea lor majoritate aveau botic din ăla de fițe, de ziceai că ești într-o fermă din China care crește rățuște. De țâțe nu mai vorbim, și acolo siliconul era rege, Gogule.
În momentul în care o femeie are 60 de ani și curg pieile pe ea că apa de pe streașină primăvara, poate să-și pună și mama siliconului că tot degeaba. Nimic nu poate să fie mai dizgrațios decât să vezi o fleșcăitură din asta cu silicon în bot și cu țâțe de zici că sunt făcute din ciment. Hai, dacă la alea tinere mai merge, la boșorogitele astea de vârsta mea nu prea.
Toate pițipoancele dădeau ochii peste cap în așteptare de complimente. Unele erau bosumflate că nu le bagă nimeni în seamă. Alea care veniseră cu bărbații, mai treacă-meargă, dar erau și câteva puse clar pe prăduială. Una, sărită binișor de 40 direct spre 60, m-a măsurat din cap până-n picioare, s-a uitat la Adriana și după aia a plecat. Nu eram pe standardele ei.
Am și dansat. Nu mai țin minte cu cine, că a cam fost la nimereală. Dincolo de rochițele cu sclipici și kilogramele de make up erau niște dărâpănături. Nimic mai neplăcut decât să simți cum ți se afundă mâna în fleșcăitură. Mă gândeam că pițipoancele au mereu nevoia să pară altceva decât sunt. Dacă încerci să legi o conversație cu una, o dată la 10 vorbe zice „gen”. Am tras cu urechea la conversația uneia, care din trei în trei minute zicea: „Lasă că știi tu”.
Pe la 3:00 ne-am cam luat tălpășița că ne făcusem plinul de râs și mai aveam și alte treburi de rezolvat.
Mie mi-a chemat gazda taxi, că n-am mai suportat, și am plecat acasă să scot câinele la pipi. Adriana s-a dus cu mașina la un alt revelion la care nu m am dus pentru că erau acolo vreo două sau trei personaje pe care n-aveam chef să le văd la început de an. Mă gândeam că, dacă m-a ferit Dumnezeu de ceva în viață, m-a ferit de pițipoance, dar uite că anul ăsta n am prea avut noroc
La mulți ani îți doresc anul ăsta și să-ți meargă bine. Hai, pa!
Eu va doresc LIBERTATE, pe care doar aveti impresia ca o aveti. Daca intr-un fel sau altul cautati un suflet, va doresc sa gasiti o persoana care sa fie oglinda dumneavoastra, sa va cititti reciproc gandurile, care sa va iubeasca si pe care sa o iubiti, in egala masura (de spune ca intr-o relatie unul dintre parteneri iubeste mai mult). Pentru ca, dupa chimie, care dureaza cam 2-3 ani, ramane doar loialitatea si prietenia sincera, increderea absoluta. Asa cum gasiti in fauna – mult mai buna decat a noastra uneori: lebedele, lupii, pescarusii, porumbeii etc – suflete pereche, pe viata. La multi ani, LIBERTATE si „Hai, pa!”🎈