O temă care revine anual în ultimul timp pe TV, ca multe altele: situația de paragină a Ștrandului Tineretului din Capitală. Cum vine căldura, cum toată lumea își amintește de gloria acestui ștrand, implicit a tuturor ștrandurilor de odinioară ale Micului Paris. Și pentru că e de bonton – ca să păstrăm linia franțuzită, păstrăm și noi tema, pe care e posibil să o perindăm în serial.
Mai întâi să vedem ce s-a mai zis recentg despre ștrandul Tineretului, apoi începem povestea noastră „de glorie și paragină” a acestui loc. Despre care, spre exemplu, bunica mea, își aducea aminte cu plăcere.
Bazinele Ștrandului Tineretului din Capitală nu mai pot fi folosite. Situația durează de 5 ani deja – cam de atâția ani durează și reluarea temei, vara, în mass media. Ștrandul aparține statului român prin Complexul Sportiv „Lia Manoliu”. O firmă privată a închiriat spațiul și ar fi trebuit să îl reabiliteze, însă în lipsa avizului de construcție de la Primărie a abandonat lucrările.
„AXA PASZKANY – POPOVICIU DĂ CAPITALEI BETOANE ÎN LOC DE OXIGEN
Culisele afacerii de pe baza sportivă ascund nume celebre. Firma Trigranit a omului de afaceri Arpad Paszkany, care a obţinut contractul avantajos pe Ştrandul Tineretului a cedat “oferta” firmei Kiseleff Business Plaza. Aceasta este controlată de Puiu Popovici printr-o suveică ce îşi are rădăcinile în off-shore-uri cipriote. Deşi terenul este protejat de Legea Sportului, construcţia a fost aprobată”, scria Jurnalul Național în 2008. Încurcate sunt căile…
Recent, Digi 24 (și nu numai) a încercat să contacteze diverși „oameni” implicați. Nimic. Nici o dorință de a da un răspuns. Telefoane închise. Acolo este acum regatul ierburilor și al rațelor, statul român continuă să încaseze chiria lunară și totul decurge într-un dolce far niente autohton. Cică este în conservare. Cam ca tot ce se află în România…
Mândria Capitalei României Mari
Să ne îndreptăm spre presa altor vremuri – care are diverse răspunsuri, ce dau palme prezentului. Reporteri ai vremii spuneau exuberanți în presa anului 1929, dar și într-un vechi documentar: „În cea mai frumoasă poziție a Capitalei, la Șosea, un gard din beton armat, lung de 2 km., împrejmuiește terenul pe care se construiește un «Ștrand» de dimensiuni și instalație fără pereche în Europa. Cea dintâiu preocupare a unui «Ștrand» este basinul. 3000 de lucrători și 150 de căruțași au lucrat zi și noapte la excavația a 28.000 metri cubi de pământ”.
Așa este descrisă fantastica „lucrare” a anului 1929. Adică Ștrandul Kiseleff, „cea mai nouă mândrie a Capitalei României Mari” (după cum a fost numit), care peste ani va purta numele „Ștrandul Tineretului”…Dacă doriți și un mic „context politic” al anului, iată-l: Mihai era în 1929 rege al României, însă atribuţiile regale erau îndeplinte de o Regenţă formată din trei persoane, datorită faptul că era minor.
Arc peste timp: Cât de frumos nebun al marelui oraș să fii ca să ajungi, într-o toridă după-amiază de vară, într-un strand din alte vremuri? Cum de ne-am întors în timp și am nimerit în ștrandul bucureștean al anului 1929? Anul trecut am ajuns întâmplător la expoziția „Janco Unchained” de la Art Safari, care a fost deosebită pentru că a evidențiat arhitectura artistului Marcel Iancu (cunoscut și ca Marcel Janco), alături de activitatea de pictor și de grafica sa, așa cum alte expoziții similare nu au mai făcut până acum. Dacă nu știați, Iancu este un artist-fenomen al secolului XX, nu doar pentru România.
Pe scurt, la secțiunea dedicată lui Iancu au fost prezentate machete, fotografii și explicații ale creației lui. Nu în ultimul rând, apare și Ștrandul Kiseleff – finalizat de Marcel Iancu în 1929. Ștrandul a avut o „terasă” proprie la Art Safari, cu șezlonguri și o poveste foto și video. Prin urmare, în anul 2022 ne-am așezat comod în șezlonguri și am intrat „pe stil dadaist” în ștrandul bucureștean al anului 1929!
Câte zile au fost necesare pentru construirea ștrandului în 1929? Aproximativ 25 de zile
Am văzut cu mare plăcere filmul documentar care prezintă „lucrarea” în toată splendoarea.
În perioada interbelică, acesta a fost cel mai mare ştrand din București şi, totodată, cea mai mare bază sportivă a orașului. De asemenea, Ștrandul Kiseleff – proiectat de avangardistul arhitect Iancu (cel care a proiectat și casa negustorului de vinuri Jean Fuchs, din 1927, considerată prima casă cubistă din Bucureşti) – reprezintă unul dintre primele ansambluri de arhitectură modernă din Capitală.
Zona a fost modificată în timp-record: întregul ansamblu a fost finalizat din mai, până în iulie 1929. Astfel, în mai puțin de două luni, Bucureștiul se putea lăuda cu cel mai mare bazin din Europa, unde venea toată lumea bună, dar și cu o bază sportivă modernă și utilată pentru sportivii români din acea vreme.
Filmul documentar realizat atunci, în timpul amenajării, prezintă Ștrandul Kiseleff drept „o lucrare în stil american. Un «mic oraș» în 25 de zile”. Ceva ce nu ai să mai vezi acum…
„Ne distram maică, ne distram”
De-a lungul timpului, potrivit mărturiilor și diverselor surse documentare, ștrandul a suferit mai multe modificări. La începutul anilor `40, au fost amenajate terenurile de tenis înşirate de-a lungul Șoselei Kiseleff.
Denumirea de „Ștrandul Kiseleff” i-a fost schimbată în „Ștrandul Tineretului” după 1948, iar comuniștii l-au reabilitat. Înainte de organizarea festivalului sportiv din 1953, unul dintre pavilioanele de vestiare a fost amenajat ca spaţiu de cazare. În anii ’70-’80, ansamblului i s-au adăugat un turn de apă și câteva clădiri anexă, iar în 1981 – cu ocazia Jocurilor Olimpice Universitare – au fost transformate în spaţii de cazare alte câteva dintre pavilioanele de vestiare. După anii ‘80, suprafața ștrandului s-a înjumătățit. În 2000, Statul român a dat în concesiune terenul unor companii private care au renovat și redeschis Ștrandul Tineretului.
Recapitulez: Câte zile au fost necesare pentru construirea ștrandului în 1929? Aproximativ 25 de zile. Câte zile îți ia să distrugi ceva? În 2010, în mai puțin de două zile, aproape jumătate din Ștrandul Tineretului a fost defrișat, iar vestiarele demolate. Nu în ultimul rând, citez dintr-un articol al lui Sorin Ovidiu Bălan, publicat în 2021 pe evz.ro: „Complexul sportiv „Ştrandul Tineretului”, situat şi el într-o zonă de lux a Capitalei, a aparţinut mai întâi Ministerului Tineretului şi Sportului, şi apoi CSN „Lia Manoliu”. Sarabanda prăduirii lui a început la fel ca la Stadionul Arcul de Triumf”…
Decât atât deocamdată, ca să folosesc forma supremă de aberație născută din utilizarea lui „decât” – după cum a zis cineva celebru.
Mai rămâne doar amintirea a ceea ce îmi spunea bunica despre acest ștrand: se închiriau costume de baie, biletele de intrare nu erau scumpe („50 de lei de persoană, cu drept de baie şi cabină la dispoziţie”, iar de la ora 9 seara, intrarea era 20 lei de persoană”, potrivit presei vremii) și „ne distram maică, ne distram”.
