Ministerul Energiei, condus de Sebastian Burduja, a anunțat lansarea unui program, prin intermediul căruia familiile vulnerabile vor putea primi un ajutor de până la 750 lei pentru montarea de repartitoare de căldură.
Valoarea totală a schemei de ajutor se ridică la 375 milioane de lei. „Acest program reprezintă angajamentul nostru de a sprijini familiile vulnerabile în optimizarea consumului de energie termică. Prin alocarea unui buget de aproape 400 milioane de lei şi implementarea unor soluţii eficiente, cum sunt sistemele de repartitoare pentru energie termică, ne propunem să facem paşi reali către eficientizarea energetică a tuturor gospodăriilor.
Ne dorim ca fiecare familie vulnerabilă să poată beneficia de facturi mai mici şi de un control mai precis asupra consumului de energie. Avem încredere că această măsură va aduce o îmbunătăţire în calitatea vieţii celor care sunt afectaţi de creşterile de preţuri”, a declarat Sebastian Burduja, potrivit unui comunicat al ministerului și, de asemenea, potrivit postării ministerului pe Facebook.
Repartitoare de căldură. Cine se califică pentru a primi ajutorul
Ministerul precizează că aceste sisteme sunt esențiale pentru eficientizarea consumului de energie.
Montarea sistemelor va fi realizată de societăți autorizate, iar decontarea se va face pe baza documentelor justificative.
Proiectul este elaborat în contextul implementării prevederilor Legii nr. 428/2023, care instituie măsuri temporare de sprijin pentru achiziția și montarea sistemelor tehnice de repartizare a consumurilor individuale de energie termică. Aceste sisteme sunt esențiale pentru eficientizarea consumului de energie în imobilele de tip condominiu racordate la sistemele centralizate de termoficare sau dotate cu surse locale proprii de producere a energiei termice.