Remus Pricopie și-a depus candidatura la președinție, fără semnături. Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), a anunțat, sâmbătă seara, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebok, că nu a strâns semnăturile necesare, contestând această condiție.
Remus Pricopie și-a depus candidatura la președinție
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale”, a anunțat Remus Pricopie pe Facebook.
Acesta menționează că „sunt necesare câteva precizări”, printre care și faptul că dosarul său de candidatură nu are liste de semnături pentru că „în nicio țară membră a Uniunii Europene nu sunt solicitate atât de multe semnături de susținere precum în România”.
„De exemplu, în Bulgaria un candidat independent se poate înscrie cu doar 2.500 de semnături. În Austria este nevoie de 6.000 de semnături pentru a fi înscris în cursa prezidențială”, spune recordul SNSPA.
Citește și: Șeful SNSPA, un nou demers pentru a împiedica intrarea lui Călin Georgescu în cursa prezidențială
Remus Pricopie contestă rolul semnăturilor pentru prezidențiale
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, contestă rolul semnăturilor, amintind și de dezbaterea din ultimele zile pe acest subiect.
„Nu trebuie să uităm faptul că, inclusiv la alegerile prezidențiale de anul trecut, au fost mai mulți candidați care nu au obținut nici măcar o zecime de voturi din numărul de semnături depuse la înscriere. Atunci, care mai este rostul acestor semnături de susținere, ce dovedesc ele?”, a mai scris Remus Pricopie.
Remus Pricopie afirmă că, în opinia lui, „legea electorală de a avea o listă de 200.000 susținători, impusă acum două decenii, nu este în conformitate cu spiritul Constituției României”.
Remus Pricopie a mai menționat și că „numărul semnificativ de candidaturi pentru alegerile prezidențiale” nu contribuie la ieșirea „din criza politică în care ne aflăm” ci dimpotrivă, „o adâncesc”.
Ce spune despre invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu
În cadrul postării de pe Facebook, rectorul SNSPA Remus Pricopie vorbește și despre invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu și despre relațiile externe ale României. În opinia sa, România are nevoie de un preşedinte „democrat şi pacificator”.
„Preşedintele Republicii trebuie să colaboreze loial şi eficient cu toate instituţiile fundamentale ale statului, Guvernul, Parlamentul sau Banca Naţională, dar şi cu Academia Română, universităţile, instituţiile de cultură, societatea civilă, mass-media, mediul de afaceri şi sindicatele, în interesul dezvoltării ţării.
În acelaşi timp, noul preşedinte trebuie să-i reunească pe români, fiindcă în acest moment suntem atât de dezbinaţi!”, a mai argumentat el.
Ce prevede legea pentru alegerea preşedintelui
Legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui cere ca orice candidat să depună o listă cu minimum 200.000 susţinători. „Candidaturile propuse de partidele şi de alianţele politice, precum şi candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susţinute de cel puţin 200.000 de alegători. Un alegător poate susţine un singur candidat”, prevede legea.
Cine și-a mai depus candidatura în ultima zi
Azi, 15 martie, a fost ultima zi în care candidații puteau depune dosarul de candidatură la BEC.
Cei mai importanți politicieni care și-au depus candidaturile și au fost acceptate sunt: Crin Antonescu (PSD-PNL-UDMR), primarul general Nicușor Dan, Victor Ponta (independent), Elena Lasconi (USR), George Simion (AUR) și Anamaria Gavrilă (POT). Candidaturile lui Călin Georgescu și Diana Șoșoacă au fost respinse, dar BEC și CCR urmează să mai analizeze și alte contestații.
Datele alegerilor prezidențiale 2025 sunt 4 mai – primul tur și 18 mai – turul al doilea.