Regizorul Remus Achim a declarat, miercuri seară, la premiera celui de-al doilea film despre echipa națională de fotbal României, că va face un nou film despre selecționata lui Mircea Lucescu. El a pus însă o condiție. Își dorește ca tricolorii să se califice la Cupa Mondială din 2026, din SUA, Canada și Mexic.
Anunțul făcut de regizorul Remus Achim
Remus Achim, cineastul care a realizat și primul film dedicat echipei naționale: „În inima Naționalei: Din vestiar până în Germania”, a promis că va mai realiza o peliculă despre echipa națională de fotbal României, în cazul în care elevii lui Mircea Lucescu se vor califica la Cupa Mondială din 2026, din SUA, Canada și Mexic.
”Doamne, ajută! Dacă se va întâmpla lucrul acesta, dacă se vor califica la Campionatul Mondial din America, vă dați seama că acolo sunt niște povești senzaționale, inclusiv povestea lui Mircea Lucescu, care după 56 de ani ar ajunge acolo. Generația asta, dacă va ajunge la Campionatul Mondial, nici nu era născută când România a participat ultima oară la Campionatul Mondial’, a spus regizorul, la Cineplexx Băneasa, înainte de premiera filmului ‘Generația de Suflet”.
”Mi-am dorit să am o continuare a primului film”
Regizorul a recunoscut că nu a iubit dintotdeauna sportul rege. La început era atras de tenis, însă cu timpul a început să simtă o slăbiciune pentru fotbal.
”Față de primul film, acum a fost o experiență diferită pentru mine. Prima dată am spus că nu îmi place fotbalul, că urmăresc tenisul. Acum am început să urmăresc fotbalul, dar îmi plac poveștile sportive și mi-am dorit să am o continuare a primului film, să văd ce fac băieții ăștia mai departe, cum se descurcă, să văd dacă ceea ce am discutat cu ei prima dată a fost doar așa o chestie sau ei chiar așa sunt. Și vreau să mulțumesc Federației Române de Fotbal că mi-a dat posibilitatea asta, să mă întâlnesc din nou cu ei și să fie o poveste rotundă, să închidem ceea ce s-a întâmplat în inima naționalei și să mergem mai departe, să vedem povestea lor.”, a mai spus cineastul.