Referendumul din Capitală poate fi validat. Până la ora 21.00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 732.044 de persoane, reprezentând 40,96% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Pentru ca referendumul să fie validat, prezența la urne trebuie să fie de cel puțin 30 la sută din numărul alegătorilor înscriși pe listele permanente în București, iar numărul voturilor exprimate să reprezinte minimum 25% din numărul persoanelor cu drept de vot. Prevederile referendumului nu intră automat în vigoare. Urmează o altă etapă de modificări legislative în Parlament, potrivit TVR.
Locuitorii din Capitală au avut de răspuns la trei întrebări, două privind administrația locală și una privind finanțarea unui program de prevenire a consumului de droguri în școli.
Pe grupe de vârstă, cei mai mulți dintre votanții la referendum au între 45-64 de ani (37,2%), urmați de cei de peste 65 ani (24,5%).
Citiți și: Rezultat exit poll alegerile prezidenţiale 2024. Cine intră în turul doi