Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, marți, 16 decembrie 2025, recursul în casație formulat de Vlad Pascu, tânărul condamnat la 10 ani de închisoare pentru tragedia de la 2 Mai, în urma căreia doi studenți și-au pierdut viața. Decizia instanței supreme este definitivă și pune capăt încercării lui Pascu de a obține o reducere a pedepsei.
Soluția instanței privind recursul lui Vlad Pascu
Potrivit soluției pronunțate în ședință publică, instanța a decis:
„4989/254/2023 – Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpatul Pascu Matei Vlad şi de către persoana interesată Fundaţia Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor împotriva deciziei penale nr. 1049/P din data de 21 august 2025, pronunțate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 4989/254/2023.
Obligă recurentul-inculpat şi recurenta persoană interesată la plata sumei de câte 300 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2025.”
Condamnarea lui Vlad Pascu rămâne definitivă: 10 ani de închisoare
Recursul în casație a fost ultima cale extraordinară de atac la care Vlad Pascu a apelat, după ce Curtea de Apel Constanța i-a menținut, pe 21 august 2025, condamnarea definitivă la 10 ani de închisoare. Calea de atac a fost judecată marți de instanța supremă, iar decizia anunțată astăzi este definitivă.
Avocații lui Vlad Pascu au susținut că acesta ar trebui să beneficieze de o reducere a pedepsei, invocând faptul că l-a denunțat pe Tudor Duma, zis Maru, de la care își procura droguri. Magistrații Înaltei Curți au respins însă cererea ca inadmisibilă.
Inițial, la finalul lunii ianuarie, Judecătoria Mangalia l-a condamnat pe Vlad Pascu la o pedeapsă cumulată de 10 ani de închisoare, după ce a primit:
– 7 ani pentru ucidere din culpă,
– 2 ani și 8 luni pentru vătămare corporală din culpă,
– 3 ani și 4 luni pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe,
– 3 ani pentru părăsirea locului accidentului.
Curtea de Apel Constanța a menținut integral această sentință, iar decizia Înaltei Curți confirmă definitiv condamnarea.
Tragedia de la 2 Mai
Accidentul care a cutremurat România a avut loc în dimineața zilei de 19 august 2023, pe DN 39, în apropiere de localitatea 2 Mai. Vlad Pascu a intrat cu mașina într-un grup de pietoni, provocând moartea a doi tineri și rănirea gravă a altor trei.
Roberta Dragomir și Sebastian Olaru, în vârstă de 20, respectiv 21 de ani, studenți la Facultatea de Geografie a Universității din București, au murit pe loc în urma impactului.
După accident, Vlad Pascu a fugit de la fața locului și a fost găsit ulterior de polițiști în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că acesta se afla sub influența mai multor substanțe interzise, printre care cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Cazul a scos la iveală detalii care au amplificat revolta publică. Cu doar câteva ore înainte de tragedie, Vlad Pascu fusese oprit de două ori de polițiști: o dată la un filtru, cu o zi înainte, și din nou chiar în noaptea accidentului. Deși asupra lui au fost găsite droguri, iar autoturismul nu avea asigurare RCA valabilă, tânărul a fost lăsat să plece fără a fi testat pentru consum de substanțe interzise. La mai puțin de o oră, avea să provoace accidentul mortal.
Vlad Pascu a fost trimis în judecată în octombrie 2023 pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.







